O femeie din satul Voloave, raionul Soroca, a fost condamnată la 160 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității, după ce un conflict izbucnit pe o stradă din satul Voloave a provocat unei consătence o fractură la brațul stâng. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Soroca la 19 noiembrie 2025.
Potrivit dosarului examinat în instanță, incidentul a avut loc în luna august, în jurul orei 13:00. În urma unei discuții tensionate între cele două femei, inculpata a împins-o pe cealaltă parte implicată, care a căzut la sol și și-a fracturat brațul stâng. Raportul medico-legal a confirmat existența unei fracturi la nivelul radiusului stâng, produsă printr-o acțiune traumatică unică și compatibilă cu o cădere.
În fața instanței, inculpata a recunoscut fapta și a cerut ca judecata să se desfășoare în procedură simplificată. Ea a declarat că reacția ar fi venit în contextul în care copilul său ar fi fost insultat: „…am împins-o cu mâna în piept, de la ce a căzut jos la sol, răsucindu-și mâna stângă sub ea.”
Un martor a declarat că a auzit altercația, dar nu a văzut momentul împingerii, iar un alt martor, lucrător medical, a confirmat că partea vătămată s-a prezentat câteva zile mai târziu cu brațul umflat și a fost direcționată către traumatologie, unde i-a fost confirmată fractura. Judecătoria Soroca a stabilit că probele administrate — declarații, confruntări procesuale, cercetări la fața locului și raportul medico-legal — dovedesc responsabilitatea inculpatei.
Instanța a reținut ca circumstanțe atenuante: recunoașterea vinovăției, solicitarea procedurii simplificate, faptul că inculpata nu are antecedente penale. În baza acestor elemente, judecătorul a dispus ca inculpata să execute 160 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității și să achite 448 de lei cheltuieli judiciare. Sentința poate fi contestată în termen de 15 zile la Curtea de Apel Nord.














