Centrul de Creație pentru Copii și Adolescenți „Speranța”, Cercul de creativitate „Fantezie și Măiestrie” anunță rezultatele concursului online „Fantezii de toamnă”. La concurs au participat 180 de copii din diferite localități ale raionului Soroca, care au prezentat peste 190 de lucrări.
„Discutând cu doamna Olga, directorul Centrului de Creație pentru Copii și Adolescenți „Speranța” mi-a spus că este un concurs record cu participanți. Postarea concursului a acumulat 275 de aprecieri, 55 distribuiri și aproape 600 de comentarii, ceea ce a dat dovadă de un impact cu un număr mare de persoane care ne-au urmărit. Au participat copilași de diferite vârste, chiar și cei mici de 6-7 anișori. Vom mai organiza în curând așa gen de concurs, căci se apropie sărbătorile luminoase de iarnă”, ne-a spus Galina Negoița, conducătoarea cercului de creativitate „Fantezie și Măiestrie”.
Juriul a fost constituit din 3 membri, au analizat prudent lucrările participanților și au ales câștigătorii. Diplome și premii pentru mențiune vor primi: Ana Șerban, Nadejda Palanciuc și Daria Revenco. La fel a fost aleasă și cea mai apreciată lucrare compusă de Maxim Țurcan. Locul III va fi oferit pentru Ionela Țurcan, locul II pentru Macar Pînzar, iar locul I este pentru Cătălina Baciu.