Astăzi, întreg teritoriul Republicii Moldova se află sub cod galben de vânt puternic. Meteorologii avertizează că viteza rafalelor va atinge între 15 și 20 metri pe secundă, iar perioada de risc este cuprinsă între orele 06:00 și 18:00.
Specialiștii atrag atenția că asemenea fenomene pot provoca pagube, de la ruperea crengilor și doborârea arborilor, până la avarierea rețelelor electrice și deteriorarea acoperișurilor sau a altor construcții.
Pentru a preveni incidentele, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis un set de recomandări clare.
Oamenii sunt îndemnați să nu se adăpostească sub arbori sau în apropierea pilonilor de electricitate, deoarece aceștia pot cădea. De asemenea, zonele unde există fire electrice la sol trebuie evitate, iar orice situație periculoasă trebuie semnalată la numărul de urgență 112.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să-și reamplaseze vehiculele, astfel încât să nu fie parcate sub copaci sau lângă construcții nesigure. În condiții de vânt puternic, arborii se pot prăbuși, provocând daune materiale semnificative.
Un alt pericol îl reprezintă incendiile. Autoritățile reamintesc că este strict interzisă arderea vegetației uscate sau a resturilor menajere în gospodării. O simplă scânteie, purtată de vânt, se poate transforma rapid într-un foc de proporții greu de stins.
Astfel de măsuri de prevenire sunt esențiale pentru a evita situațiile de risc. Totodată, cetățenii sunt încurajați să fie atenți și să-i protejeze și pe cei din jur, mai ales pe copii și pe persoanele în etate, care pot fi mai vulnerabile.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență reamintește că, în caz de urgență, singurul număr la care se poate apela este 112.














