Astăzi marcăm Ziua Internațională a Familiei, sărbătoare care treptat prinde rădăcini și pe plaiurile noastre. Așa că avem un motiv în plus să ne gândim la rostul familiei și la arborele genealogic, care pe lângă numele strămoșilor și fotografii (în cazuri mai fericite), conține de fapt o moștenire de exemple și sfaturi transmise din generație în generație.
Am întrebat și noi mai mulți soroceni ce principii de educație au stat în capul mesei în familiei lor, pe care mai apoi le-au folosit în educația propriilor copii.
Iurie Cojocaru: Atât eu cât și soția am crescut în familii de oameni simpli, care au muncit din plin pentru a-și asigura viața. Am pus accent întotdeauna în educarea propriilor copiii pe respect, bună înțelegere. Un rol deosebit în educație îl are dragostea de țară și neam. Să crezi în tine și sa faci lucruri frumoase care să fie utile ție dar și celor din jur!
Angela Berzoi: Comportă-te cu cei din jur așa cum ți-ai dori să se comporte cu tine! Omenia să fie în capul mesei!
Nina Spoialo: Stima și respectul față de părinți și persoane mai în vârstă. Cuvântul și povața părinților contează. Să nu cer și să pretind mai mult de cât ceea cât îmi pot oferi. Să fim cinstiți ca sa putem dormi liniștiți. Prostului daca nu-i mândru nu-i stă bine, cu cât mai simplu cu atât mai bine.
Viorica Gaja: Să respectăm oamenii, să nu uităm de tradițiile neamului, pentru a reuși în viață trebuie să învățăm, să muncim și să prețuim munca altora, să fim cinstiți.
Nina Necule: Am crescut într-o familie în care s-au educat 6 copii. Părinții au pus accent pe valorile creștine: Credință dreaptă, Nădejde bună, Dragoste nefățarnică, Sporire în faptele bune. La fel ne-am crescut și noi, copiii. Le-am dat demnitate, dar i-am făcut să înțeleagă unde sunt granițele. Mereu le-am repetat vorba pe care ne-o repetau părinții: „Să fii om bun e cel mai important lucru”.
Petre Popa: De la cele preluate și până la aplicare e o distanță foarte mare. “Masa, dar mai ales cina, toți în jurul mesei în așteptarea tatei… În caz de boală a unui membru al familiei, pe ceilalți nu-i mai “durea” nimic decât durerea aceluia… Cuvântul (promisiunea) era sfânt… Să știi să faci de toate, rar când se întâmpla ca părinții să apeleze la ajutorul cuiva în treburile gospodărești, în afară de clacă sau alt caz. Cartea era ocupația care nu se putea amâna… Demnitatea de neam.
Sergiu Gânga: Responsabilitatea! Cuvântul ”trebuie” anulează toate distracțiile și plăcerile. În rest copilăria trebuie respectată și luată în serios.
Victor Felișcan: În familia părinților mei am învățat să ne respectăm reciproc și să ne ascultăm unul pe altul în timpul discuției. Până a ajunge la școală, mama Raisa m-a învățat să număr, să scriu și să citesc, însă educația s-a făcut nu doar prin carte, dar și prin munca în comun. Era o tradiție frumoasă să facem ordine împreună în fiece zi de sâmbătă. Tatăl Ion ne-a învățat să fim disciplinați, responsabili, punctuali și să nu punem mâna pe lucruri străine fără permisiune. Cele 10 porunci a lui Dumnezeu le-am învățat când plecam la Biserica din satul de baștină a lui Tata. Pe fiul nostru Teodor îl educăm după valorile creștin-ortodoxe și să deosebească binele de rău, iar tradiția de a implica copilul în evenimentele importante din familie a fost preluată pe deplin, de rând cu celelalte reguli de conduită și bun simț învățate de la Părinții mei.
