Ce păsări de iarnă pot fi întâlnite pe Nistru mai sus de Soroca?

0
262
sursa: https://sppn.md/numaratoarea-de-iarna-a-pasarilor-acvatice-2022

Începând din anul 2013, Republica Moldova participă la Numărătoarea de Iarnă a Păsărilor Acvatice (International Waterbird Census) – un program început în 1967 sub coordonarea organizației Wetlands International. Desfășurat inițial în emisfera nordică în luna ianuarie, adică la mijlocul iernii, programul a devenit cunoscut sub numele de Midwinter. În prezent acest program este foarte popular la nivel mondial, devenind un punct de referință pentru ornitologii din lumea întreagă datorită faptului că este o sursă indispensabilă de date referitoare la speciile de păsări care iernează în diverse țări.

În acest an, Numărătoarea de Iarnă a Păsărilor Acvatice în Republica Moldova s-a desfășurat în perioada 14-16 ianuarie, având ca scop înregistrarea speciilor și efectivelor de păsări prezente pe principalele bazine acvatice ale țării. Astfel, echipa SPPN a vizitat lacurile Manta și Beleu din lunca Prutului, lacurile Taraclia, Congaz și Comrat din Găgăuzia, lacul Ghidighici, lacul Sălaș (piscicola Gura Bâcului), lacul de acumulare Dubăsari și segmentul fluviului Nistru între Naslavcea și Soroca. De obicei, aceste bazine nu îngheață în timpul iernii, în special ultimele două, acolo unde construcțiile hidrotehnice existente determină curgerea constantă a apei râurilor. Restul zonelor enumerate erau parțial sau total înghețate la momentul efectuării numărătorilor, ca urmare a gerurilor mari din ultima perioadă.

Zonele umede din Republica Moldova, a căror avifaună a fost studiată în cadrul Numărătorii de Iarnă a Păsărilor Acvatice.
Ar putea fi o imagine cu 2 persoane şi natură
Lacul Manta în dreptul localității Crihana Veche (r. Cahul).
Ar putea fi o imagine cu lac, natură şi munte
Fluviul Nistru lângă localitatea Naslavcea (r. Ocnița). Foto: Silvia Ursul
Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi natură
Lacul Ghidighici. Foto: Silvia Ursul

Noi am început cercetările în perimetrul Naslavcea-Holoșnița din anul 2013. La acea vreme știam de existența sitului Ramsar „Unguri-Holoșnița” (care a fost declarată în anul 2005), așa că am decis să mergem să vedem cum arată întreaga zonă. În anul 2013 era o iarnă destul de serioasă, totul era înghețat și acoperit de zăpadă, însă la Unguri era dezghețat Nistrul. Așa că am intuit că și în amonte trebuie să fie dezghețat, drept pentru care am tot urcat până am ajuns la Naslavcea și am văzut întregul tablou. Ca urmare a activității barajului și centralei hidroelectrice de la Nahoreanî (Naslavcea), Nistrul nu îngheață acolo iarna, iar asta atrage ca un magnet multe specii de păsări acvatice. Se întâmplă ca în restul țării să nu vedem aceste specii de acvatice (de exemplu în zona de sud și centru a țării aceste specii nu sunt întâlnite deloc, sau dacă sunt observate atunci sunt în numere mici). După câțiva ani de studii efectuate, am ajuns la concluzia că zona respectivă reprezintă un cartier de iernare foarte important pentru păsările sălbatice. De aceea în fiecare an ajungem în această zonă, pentru a monitoriza situația avifaunei: ce specii sunt, câți indivizi din fiecare specie, unde stau mai mult, în ce zonă anume se întâlnesc.
Silvia Ursul

Echipa de observatori SPPN a fost alcătuită din Vitalie Ajder, Silvia Ursul, Gheorghe Țîcu, Alexandru Țurcan și Mihai Ghilan. Aceștia au efectuat deplasări în perimetrul zonelor umede menționate mai sus și au întocmit liste cu observații din aceste locații. În total, în toate bazinele acvatice studiate au fost înregistrate 75 de specii de păsări (cifra reprezintă cumularea tuturor observațiilor din toate zonele studiate). Puteți vedea lista acestor specii în imaginile de mai jos sau în fișierul PDF disponibil AICI.

La nivel național, cele mai mari efective au aparținut rațelor mari (Anas platyrhynchos), urmate de gâște de vară (Anser anser). Populația lebedelor de vară (Cygnus olor) a fost estimată la circa 2500 indivizi, iar cea a lebedelor de iarnă (Cygnus cygnus) – 891 indivizi. Amintim că aceste cifre reprezintă strict efectivele numerice care vin să ierneze în Republica Moldova din diverse regiuni nordice ale continentului european, și nu reprezintă populațiile de păsări care se întâlnesc aici pe parcursul unui an întreg.

Întrucât acest perimetru (de la Naslavcea la Soroca) e destul de întins, noi ne împărțim în două echipe care efectuează observații în mod sincron. O echipă începe de la Soroca și urcă treptat spre Tătărăuca Nouă, iar altă echipă începe de la Naslavcea și coboară încet până la Rudi. Aceste sectoare le acoperim cu mașina, adică din loc în loc intrăm cu mașina până pe malul Nistrului, ne oprim, punem telescopul și numărăm ce păsări vedem pe apă. Apoi urcăm în mașină și peste vreo 2-3 km intrăm iar la Nistru. Facem aceste opriri dese pentru a ne asigura că nu ne scapă nici o porțiune de apă pe care stau păsări. De exemplu la Soroca oprim mereu în 4 locuri din oraș, apoi mergem la Egoreni, acolo oprim în 2 locații. La Cosăuți avem 3 locuri din care facem verificări. Apoi, echipa care pornește din Soroca se deplasează tot așa până ajunge la Tătărăuca Nouă și de acolo începe să meargă pe jos până la Rudi. Porțiunea aceea e cam dificil de străbătut cu mașina, așa că cel mai bine e să mergi pe jos și să înregistrezi toate păsările care stau pe Nistru. Același lucru îl face și echipa care vine de la Naslavcea: la Unguri coboară și începe să meargă pe jos prin canionul Rudi-Arionești, notând toate păsările observate. La finalul zilei echipele se întâlnesc cumva la mijloc, adică la Mănăstirea Rudi, și cu asta încheie expediția în zona respectivă.
Silvia Ursul

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, pasăre, natură şi corp de apă
Rațe mari (Anas platyrhynchos) pe lacul de acumulare Dubăsari. Foto: Gheorghe Țîcu
Ar putea fi o imagine cu pasăre şi natură
Lebede de iarnă (Cygnus cygnus). În dreapta lor se află un individ imatur de lebădă de vară (Cygnus olor). Foto: Gheorghe Țîcu

La capitolul observații interesante și oarecum spectaculoase, putem menționa prezența pe lacul Beleu a 113 lebede mici (Cygnus columbianus bewickii) – ceea ce reprezintă o cifră de-a dreptul impresionantă pentru Republica Moldova. Această specie este originară din zona de tundră, de lângă Cercul Polar, obișnuind să vină în fiecare an în arealul Mării Negre pentru a ierna aici. Lebăda mică a început să fie observată la noi în țară încă din anul 2012, însă niciodată în numere atât de mari ca anul acesta.

O altă observație interesantă se referă la prezența a 9 codalbi (Haliaeetus albicilla) în același loc, pe lacul Manta din sudul țării. De asemenea, pe teritoriul rezervației „Prutul de Jos” a fost observat un pelican comun (Pelecanus onocrotalus), căruia îi lipseau câteva pene de zbor și din acest motiv nu se putea deplasa spre alte zone de odihnă.

Ar putea fi o imagine cu şoim şi natură
Codalb adult (Haliaeetus albicilla). Foto: Gheorghe Țîcu

“Tuturor celor din echipa noastră le place la nebunie să viziteze această zonă. E ceva fără de care nu concepem Numărătoarea de Iarnă a Păsărilor Acvatice. Ne place foarte mult zona în sine, peisajele, frumusețea locurilor, și evident că ne place faptul că vedem multe păsări care se simt bine aici. De exemplu în fiecare an rațe sunătoare, rațe moțate, rațe fluierătoare, uneori vedem specii mai rare precum rața cu cap negru (Aythya marila). Vedem și toate cele 3 specii de ferestraș (păsări care sunt cumva înrudite cu rațele, dar cuibăresc în zona de nord a continentului): ferestraș mare (Mergus merganser), ferestraș moțat (Mergus serrator) și ferestraș mic (Mergellus albellus). Sunt niște păsări foarte frumoase, și mă bucur că se simt bine la noi în sejurul de iarnă pe care îl efectuează aici. În segmentul Nistrului de la Naslavcea la Soroca vedem mereu multe lebede, atât de iarnă (Cygnus cygnus) cât și de vară (Cygnus olor). De fapt, uneori vedem și cea de-a treia specie de lebădă: lebada mică (Cygnus columbianus bewickii) care vine la noi tocmai de la Cercul Polar. Pentru exemplificare, anul acesta am înregistrat 49 specii de păsări în acest perimetru (noi îl numim Nistrul de Sus). Cifra aceasta reprezintă 65% din totalul speciilor pe care le-am observat în cadrul Numărătorii de Iarnă a Păsărilor Acvatice în toată țara. Și reprezintă totodată 18% din totalul speciilor de păsări care există în Republica Moldova”. Silvia Ursul

În rest, membrii SPPN au observat și câteva specii obișnuite pentru Moldova, însă a căror prezență pe timp de iarnă este întâlnită în condițiile unor temperaturi mai ridicate: piciorong (Himantopus himantopus) și becațină comună (Gallinago gallinago). Ambele specii sunt specifice zonelor de țărm sau lacurilor de mică adâncime, și au fost observate în perimetrul lacului Beleu. Aceste specii trec pe la noi în perioadele de migrație (primăvară și toamnă), însă observarea acestora pe timp de iarnă în Republica Moldova indică o probabilă staționare pe timp indefinit ca urmare a vremii calde din lunile recente.

Participanții la Midwinter au observat și alte specii a căror prezență e absolut normală pentru sezonul de iarnă în Republica Moldova: gârliță mare (Anser albifrons), rață mică (Anas crecca), rață fluierătoare (Anas penelope), rață moțată (Aythya fuligula), rață sunătoare (Bucephala clangula), ferestraș mare (Mergus merganser), ferestraș mic (Mergellus albellus), ferăstraș moțat (Mergus serator), corcodel mic (Tachybaptus ruficollis), corcodel mare (Podiceps cristatus), lișiță (Fulica atra), pescăruș sur (Larus canus), sfrâncioc mare (Lanius excubitor), cocoșar (Turdus pilaris), scatiu (Spinus spinus), mugurar (Pyrrhula pyrrhula), cinteză de iarnă (Fringilla montifringilla), erete vânăt (Circus cyaneus). Toate aceste specii obișnuiesc să vină în Republica Moldova din nordul continentului european pentru a ierna aici.

Ar putea fi o imagine cu corcodel, natură şi corp de apă
Rațe moțate (Aythya fuligula). Foto: Gheorghe Țîcu
Ar putea fi o imagine cu pasăre şi natură
Sfrâncioc mare (Lanius excubitor). Foto: Gheorghe Țîcu

În linii mari, observațiile acumulate în cadrul Numărătorii de Iarnă a Păsărilor Acvatice din acest an indică o perioadă normală, populată de specii obișnuite acestui sezon. Deși există puține observații ieșite din comun sau rare, este îmbucurător faptul că speciile caracteristice sezonului de iarnă au fost prezente în numere firești, care indică populații sănătoase.

Studiile în teren efectuate în cadrul acestei Numărători de Iarnă a Păsărilor Acvatice au confirmat și în acest an așteptările ornitologilor cu privire la importanța zonelor umede din Republica Moldova. De exemplu, s-a demonstrat că lacurile Beleu și Manta reprezintă în continuare refugii importante în zona de sud a țării – aici au fost numărate circa 16 500 de păsări aparținând la diverse specii, atât migratoare cât și sedentare sau care vin aici anume pentru a ierna.

De asemenea, segmentul fluviului Nistru între Naslavcea și Soroca rămâne a fi un cartier de iernare bine conturat pentru multe specii de păsări care vin în Republica Moldova să-și petreacă iarna. Aici au fost numărați aproape 15 000 indivizi aparținând la diverse specii de păsări acvatice, printre care se evidențiază numere mari de lebede de vară (2245 indivizi) și lebede de iarnă (516 indivizi). Considerăm că aceste observații sunt concludente pentru a justifica extinderea actualului sit Ramsar „Unguri-Holoșnița” pe o suprafață mult mai mare decât este în prezent, și anume din localitatea Naslavcea până la ieșirea din orașul Soroca.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.
Nistrul în dreptul localității Holoșnița (r. Soroca). Foto: Silvia Ursul

Iată de ce Numărătoarea de Iarnă a Păsărilor Acvatice (International Waterbird Census) este o schemă foarte importantă de monitorizare pe termen lung a speciilor de păsări acvatice. În contextul în care în Republica Moldova nu se desfășoară în mod permanent acțiuni ample de monitorizare a avifaunei, acest recensământ are loc an de an, în aceeași perioadă, fiind axat pe sintetizarea de informații necesare protecției populațiilor de păsări de apă. În acest fel, desfășurarea neîntreruptă a acestui Recensământ asigură comunitatea științifică națională și internațională cu seturi de date calitative, mereu actuale și deosebit de importante.

sursa: Silvia Ursul, sppn.md/numaratoarea-de-iarna-a-pasarilor-acvatice-2022

Articolul precedentDeja 391 de elevi din raionul Soroca sunt în autoizolare, iar 20 clase au trecut la studii online
Articolul următorTu ce ai vrea să schimbi în Soroca?
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.