La fel ca şi celelalte târguri ale Țării Moldovei din Evul Mediu, Soroca a fost proprietate domnească. În scrisoarea domnului Țării Moldovei Bogdan III către Sigismund din 1 iunie 1512 se aminteşte Soroca: “[…] împotriva cetăţii noastre, a Sorocăi”. Peste cinci ani, în legătură cu cumpărarea-vânzarea de către domnitor a satelor Soloneţ, „Cosaceuţi, Tricinţi şi Strijacouţi”, Soroca e semnalată ca “oraşul nostru”. Către anii 1772-1774 oraşul Soroca este indicat în recensăminte ca proprietate domnească.
În sec. al XVIII-lea se intensifică procesul de trecere a oraşelor din domeniul domnesc în proprietatea laică şi ecleziastică. Documentele arată că la 1780 posesorul târgului Constantin Moruzi, domn al Moldovei între anii 1777 şi 1782, care în aprilie 1781, după ce organizase iarmaroacele de la Soroca şi acumulase ceva venituri pentru târg, dăruieşte „târgul Sorocăi cu moşia târgului iubitei sale fiice Soltana, căsătorită cu hatmanul Scarlat Sturza”, viitorul guvernator al Basarabiei. Devenite proprietate privată, târgurile puteau fi vândute altor stăpâni. Astfel se întâmplă şi cu oraşul Soroca. În iunie 1793 domnitorul Mihai Suţu „dă carte” lui Anastasă Iancu vel-agă să strige la mezat 40 de zile moşia Soroca a vistiernicului Scarlat Sturza, care până acum din pricina stărilor „de prinpreğur nu s-a putut vinde”, căci „pentru acei ce se strămută din pământul acesta înaltă poruncă hotărăşte ca să se desfacă de toate”. La 4 iulie 1793 Mihai Suţul-Vodă întăreşte fostului mare logofăt Nicolae Roset moşia Soroca, cumpărată la „sultan mezat” cu 35000 lei, şi cele 2 rânduri de dughene despre care relatează documentele. Noului proprietar i se acordau şi veniturile târgului, dreptul de a strânge de la târgoveţi prestaţii ş.a. În felul acesta lui Nicolae Roseti se întăreau şi veniturile târgului după hrisovul lui Constantin Moruzi-Vodă din aprilie 1781, al cărui cuprins îl şi reproduce: „Brudina Nistrului la Soroca să fie aceiaşi ca la moşia Budele, ce-i zice şi Movilău. Se adaugă aici şi venitul din căsăpie şi mortasipie – „nimeni alţii să nu fie volnici a ţine trunchiuri şi a tăia carne, fără numai acei cari vor fi prin ştire stăpânului moşiei”.
La 12 august 1801 Scarlat Sturza şi soţia sa doamna Soltana Moruzi dau „carte de vechilime”, întrucât ei s-au retras în Rusia, precum este indicat într-o scrisoare: „[…] după legătura păcii ce s-au aşăzat întraceste doaî împărăţii, de obştie fii slobozi fieşte cari la orice parte de loc a merge vechil rămâne Ioniţă Măcărescul şi ispravnic Dumitrache Cuza”.
Ca şi întreaga Basarabie, oraşul Soroca este anexat, în 1812, la Imperiul Rus. Potrivit legilor administraţiei ruse, în anul 1835 Soroca a primit statut de oraş, iar în anul 1836 a devenit centrul administrativ al judeţului Soroca.
Se ştie că în anii ’30 ai secolului al XIX-lea oraşul Soroca aparţinea moşierului Cerchez, împreună cu mahalaua Zastânca. Acest oraş împreună cu moşia a fost cumpărat de colonelul Alexandru Nicolaevici Cerchez şi Ana Vasilievna Beclemiseva de la nobilul Costache Cerchez, după cum dovedesc două acte de cumpărare întărite de Tribunalul regiunii Basarabia: primul act cu nr. 204 din 4 noiembrie 1839 şi al doilea act cu nr. 18 din 23 ianuarie 1842 . Pentru cumpărătura făcută prin actul nr. 204 s-a plătit 25650 ruble, iar pentru cumpărătura făcută prin cel de-al doilea act s-a plătit 35.000 ruble. După cum confirmă actul împărătesc, administraţia oraşului Soroca a cumpărat ambele proprietăţi (oraşul şi mahalaua Zastânca) de la boierii Cerchez cu suma de 100.000 ruble argint. Deci, între 1848 şi 1849 oraşul Soroca nu mai este proprietate privată… (va urma)
FOTO: 15 aprilie 1604. Carte domnească de întăritură de la Ieremia Movilă, domn al Țării Moldovei, dată urmașilor Onigăi și a lui Luca pentru satul Nemțeni, pe râul Răut, ținutul Soroca. În document sunt menționați pârcălabii de Soroca Voicu și Mănăilă, șoltuzul cu 12 pârgari din târgul Soroca care au fost martori la această danie. Suret.
SURSA: Alina FELEA, doctor în științe istorice, conferențiar
Plai sorocean. File de arhivă. Din Colecția și Fondurile Naționale a Arhivelor
