Carantina instalată din cauza pandemiei de COVID-19 a fost pentru unii perioada de declin, iar pentru alții trambulina pentru ascensiune. Spre exemplu, corul de copii BELCANTO din Soroca a căutat oportunități de a se manifesta în acestă perioadă, le-a găsit și a reușit să obțină și multe victorii. Altfel spus, BELCANTO a participat la mai multe festivaluri și concursuri desfășurate online în această perioadă, inclusiv în Ucraina,Turcia și Rusia, unde au obținut GRAND-PRIX. Nu a fost ușor, recunoaște Ludmila Samarin, conducătoarea artistică și dirijorul coralei, dar rezultatul merită toate eforturile. Mai multe detalii despre activitatea coralei în acestă perioadă aflați în interviu.
- Corala „Belcanto” din Soroca este fondată în anul 2012, membri fiind elevii claselor a III-VII-a ai Școlii de Arte ”E. Coca” din municipiul Soroca, astfel componența este modificată în fiecare an.
-Ce înseamnă activitatra unui cor în situație obișnuită, cum activa corul până la epidemie?
Avem repetiţie (corul comun) o dată în săptămână, anume atunci e momentul de creaţie, atunci ne mobilizăm şi creăm din toate puterile.
-Carantina ne-a găsit nepregătiți pe toți, unii și-au încheiat activitatea, alții au migrat în online. Doamnă Samarin, cum ați procedat Dvs și discipolii de la Corul BELCANTO când autoritățile au impus mai multe restricții privind întrunirile în grupuri mari, din cauza COVID-19?
A fost un moment stresant pentru toţi, inclusiv şi pentru noi, ziua de repetiţie era una de odihnă sufletească şi de creare. Ne pregăteam pentru mai multe concursuri, naţionale şi internaţionale. Restriucţiile nu ne-au oprit, am continuat repetiţiile în regim online.
-Cum a-ți pășit cu copiii în spațiul online, a fost greu?
A fost un moment de frântură, am păşit spre ceva nou şi necunoscut… A fost greu moral, tehnic şi din punct de vedere organizatoric. Repetiţiile le făceam online, pentru a controla calitatea interpretării era nevoie ca fiecare elev să îţi înregistreze vocea, era dificil să ne mobilizăm, uneori nu se conectau microfoanele în conferinţe, dispărea conexiunea la internet… A fost dificil, însă am trecut printr-o nouă experienţă ce ne-a învăţat să fim uniţi şi să lucrăm în orice condiţii. Am reuşit să găsim soluții pentru toate obstacolele întâlnite.
-Am urmărit cu mare plăcere că membrii corului au participat activ la multe concursuri desfășurate online și chiar au cucerit juriul multora dintre ele. Povestiți-ne mai detaliat despre concursurile la care ați participat de la începutul pandemiei în RM.
Pentru acest an au fost planificate un şir de concursuri la care cu părere de rău nu am reuşit să ajungem (Festival – Concurs Coral de Muzică Sacră România, Botoşani; Concursul Național „Hora Primăverii”, Chişinău ş.a), şi atunci am primit invitaţie de participare la Festivalul-Concurs Internațional de Folclor, Artă Clasică și Contemporană pentru Copii și Tineret „Üç alov” („Trei Flăcări”), or. Baku, Azerbaidjan unde la categoria 15-17 ani, ne-am învrednicit de locul I.
A fost un concurs altfel, neobişnuit pentru noi, un concurs on-line în care era nevoie de prezentat o lucrare – mixaj, filmată în special pentru acel concurs. Acest concurs a fost primul în timp de pandemie. Apoi am primit un şir de oferte la concursuri desfăşurate on-line – Odessa, Ukraina; Berdeansk, Ukraina; Illinecin, Ukraina; Edirne, Turcia; Minsk, Belorusia; Moskova, Russia; Kiten, Bulgaria; Cehia.
- În prezent componenţa corului (participări la concursuri) este următoarea: Pârlii Vladimira,Andriuţa Felicia, Glebova Victoria,Braniște Victoria, Ceban Arina, Lungu Iulita, Lupu Vitalia, Ţurcan Sabina, Railean Cătălina, Craveț Veronica, Mahu Iana, Țușca Otilia, Cebotari Valeria, Jardan Alexandru, Grigorița Andreea, Lungu Alexandra, Samarin Alexandra, Nedelea Andrei, Ursu Denis, Steclovschi Daniela, Ana Bardeţchi, Cioban Daniela, Craveț Nicolae, Popovici Iraida, Berdaga Egor, Cojuhari Vladimir Nartea Victor, Mînăscurtă Emil, Tcaciuc Cătălin, Morneală Mihai, Stratulat Cătălin , Bacinina Victoria.
- Maeștri de concert ai coralei sunt: Tudor Tarusov, Colțova Aliona
-Cum apreciați, care este locul artei corale în societatea noastră? Cum o apreciază societatea și cum ar trebui să fie?
Din păcate, la momentul actrual Arta corală în societate este preţuită din ce în ce mai puţin, se dă preferinţă noilor stiluri de interpretare. Totuşi, în Republica Moldova sunt organizaţii şi personalităţi ce promovează instantaneu Arta corală, organizează concursuri şi festivaluri la care noi cu mare plăcere participăm. În ciuda faptului că apar noi genuri de interpretare, consider totuşi că Arta corală niciodată nu va muri, este arta ce e în stare să cucerească auzul oricărui ascultător de orice vârstă, religie, origine.
-Toți copiii pot să cânte în cor?
Cu siguranţă DA! Orice copil are aptitudini vocale, unii mai dezvoltate, iar alţii care necesită muncă asertivă pentru a le prezenta. Oricine poate cânta în cor, este nevoie doar de dorinţă şi stăruinţă.
-Ce le oferă copiilor frecventarea corului? De ce ar trebui să vină ?
Plecând de la simpla bucurie de a cânta, activitatea corala este deosebit de importantă pentru dezvoltarea cât mai armonioasă a copiilor și a tinerilor, pentru integrarea lor socială și pentru modalitatea prin care ei pot să își folosească darurile în scopul slujirii creștine. Cântatul în cor înseamnă mult mai mult decât repetiţii, programe muzicale, turnee şi concerte:
1) cântul oferă corpului vibrații „corecte”, ceea ce ne ridică vitalitatea;
2) în timpul cântului, în creierul uman se produc efecte chimice speciale care ne ajută să simțim pace și bucurie;
5) după cum am menționat mai sus, circulația sanguină se îmbunătățește, ceea ce are un efect benefic asupra corzilor vocale, a amigdalelor și a numeroaselor ganglioni limfatici, ceea ce înseamnă că crește semnificativ imunitatea locală (cu alte cuvinte, rareori prindem răceli);
6) îmbunătățirea circulaţiei sanguină în timpul cântului duce la sporirea activității creierului: el începe să funcționeze mai intens, memoria se îmbunătățește, orice informație este mai ușor percepută;
7) (atenție, fetelor!) Îmbunătățirea circulaţiei sanguină a capului, întrucât întinerește corpul, îmbunătățește starea pielii;
8) cântul este foarte util pentru bolile pulmonare, deoarece nu numai că înlocuiește exercițiile de respirație, dar și favorizează dezvoltarea pieptului, o respirație corespunzătoare, ceea ce reduce semnificativ numărul de exacerbări;
9) cântul regulat în cor ridică nivelul imunoglobulinei-A și hidrocortizonului în organism, care sunt semne ale unei imunități bune;
10) în prezent, au fost dezvoltate metode care tratează bâlbâiala prin cânt și ajută la îmbunătățirea dicției;
11) cântul este folosit chiar și atunci când se luptă cu excesul de greutate: uneori, persoanele supraponderale li se oferă să cânte două sau trei cântece în loc să ia o gustare atunci când simt foame.
De aceea, experții recomandă cântarea timp de cel puțin 5 minute pe zi, echivalând cântarea cu exercițiile fizice.
-Cu care discipoli Vă mândriți? Cine dintre personalitățile afirmate în domeniul muzicii sunt descendenții corului BELCANTO?
O evaluare efecientă ajută profesorul şi elevul să aprecieze gradul în care au fost atinse obiectivele instruirii, cum ar fi: progresul şi dificultăţile de învăţare, formare de competenţe, identificarea posibilităţilor de realizare a vocaţiei elevilor şi a realizării scopului propus.
Mulţi elevi, care au absolvit Şcoala de Arte instruiţi de mine la obiectele solfegiu, literatura muzicală şi cor actualmente îşi fac studiile la diferite instituţii cu profil:
- Solovei Radu – student al Colegiului “Ştefan Neaga”, Chişinău – canto academic;
- Pşenicinîi Cristian – student al CAS “Nicolae Botgros” , Soroca – conducător de fanfară;
- Samarin Alexandra – studentă al CAS “Nicolae Botgros”, Soroca – conducător de cor;
- Samarin Ana – studentă al USM – psihologie (catedra Arte Frumoase – conducător de cor) ;
- Teleatnic Corina – studentă al CAS “Nicolae Botgros”, Soroca – conducător de cor;
- Ceban Ilona – studentă al CAS “Nicolae Botgros”, Soroca – conducător de cor;
- Luţa Ionuţ – student al CAS “Nicolae Botgros”, Soroca – conducător de fanfară;
- Lungu Iulita – studentă al Colegiului Pedagogic, Soroca– conducător muzical;
- Scoarţă Tatiana – a absolvit CAS “Nicolai Borgros şi Academia de Teatru şi Arte Plastice, Chişinău – catedra Pedagogie Muzicală – actualmente activează în corul “Moldova” conducător – Gabriela Tocari.
-Pentru Dvs ca pedagog, cum a fost acest exercițiu de lucru în spațiul online și participare la concursuri?
Am căpătat o experienţă nouă, am însuşit metoda predării online. Am făcut cunoştinţă cu dirijori din alte ţări, am legat prietenii cu organizatorii şi participanţii la concursuri, de asemenea am făcut cunoştinţă cu arta corală din diferite ţări. A fost o experienţă neaşteptată şi interesantă.
Aș vrea să mai menționez câteva lucruri importante. Fără maeștri de concert, și ei membrii corului, nu am fi reușit tot ce am realizat în această perioadă complicată. Le mulțumesc mult! De asemenea, exprim sincere mulțumiri administrației școlii pentru susținere, în frunte cu directorul Larisa Zeablițcaia și domnului Grigore Bucătaru pentru susținerea corului în diferite proiecte naționale și internaționale.
Și nu în ultimul rând sincere mulțumiri părinților copiilor din corul BELCANTO pentru că sunt mereu alături în toate începuturile noastre, pentru încredere în forțele noastre. Doar împreună facem lucruri frumoase!
-Vă mulțumesc mut pentru răspunsuri și vă dorim noi și noi succese!
*Foto din arhiva personală