Ședința grupului de organizare a evenimentului, care a pus la punct conceptul sărbătorii, a avut loc astăzi, 11 decembrie. Potrivit organizatorilor, evenimentul va avea loc la 25 decembrie în Piața Libertății din Soroca și vor fi desfășurate activități pentru sorocenii de toate vârstele.
Tradițional, Iarmarocul v-a include o expoziție a lucrărilor realizate de meșterii populari, măști, bucate naționale, dar și un târg de produse agro-alimentare. De asemenea vor avea loc concursuri distractiv-sportive cu premii și animații pentru copii. Ca de obicei, cei prezenți vor putea vedea o paradă a măștilor zoomorfe, care vor participa și la concursul cu măști zoomorfe.
În cadrul iarmarocului, va avea loc, ca în fiecare an, Festivalul-concurs “V-am ura, v-am tot ura”, în care pot participa ansamblurile folclorice cu titlul “Model” din municipiu, satele raionului, din instituțiile de învățământ.
Elevii din raionul Soroca vor desfășura o amplă acțiune de caritate, prin confecționarea și vânzarea jucăriilor pentru brad la iarmarocul de Crăciun. Banii adunați îi vor dona unul elev cu necesități speciale, care are nevoie de un cărucior pentru a se deplasa mai ușor.
Organizatorii promit atmosferă plăcută, iar agenții economici care și-au anunțat participarea vor pune la dispoziția cetățenilor izvar și tot felul de gustări.