În raionul Soroca la moment sunt deschise 58 de biblioteci publice, din care: CDI „Mihail Sadoveanu” cu 6 filiale orășenești, 51 biblioteci comunale și sătești.
Din cele 58 de biblioteci în anul 2018 au activat numai 55, în trei localități: Rublenița, Trifăuți și Iarova nu sunt angajați bibliotecari în bibliotecă mai mult de 3 ani. În total activează 76 de bibliotecari, din care 33 cu studii superioare și 43 — studii medii de specialitate, 31 dețin grad de calificare. Fondul de publicații constituie 420600 mii ex. S-a completat în anul de referință fondul de publicații cu 4149 u.m. în valoare totală de 128660 lei. În comparație cu anul 2017 această cifră este în creștere cu 621 u.m. De cei mai mulți bani pentru achiziția de carte au beneficiat bibliotecile: Schineni — 100 u.m., 8200 lei, Redi-Cereșnovăț — 79 u.m., 4005 lei, Vasilcău — 60 u.m., în valoare de 2400 lei, Pârlița — 109 u.m., 9000 lei. Cu mare regret constatăm că administrația publică locală din s. Ocolina și Tătărăuca Veche (Niorcani) nu au alocat nici un bănuț pentru achiziția de periodice. În 2018 colecțiile bibliotecilor au fost utilizate de 31078 mii utilizatori, dintre care 10928 utilizatori copii, ceea ce constituie 25% din populația raionului și 30% din populația orașului Soroca. Numărul de intrări a constituit 170774, dintre care copii până la 16 ani — 80670.
Din numărul total de biblioteci, 43 dețin computere, numărul de calculatoare pentru utilizatori fiind de 138. În anul de referință au fost organizate 1310 programe culturale, cognitive și de divertisment, la care au participat 18500 membri ai comunității.
Eugenia Coșeru, șefa serviciului asistență de specialitate CDI ”Mihail Sadoveanu”