La oprire, în așteptarea microbuzului, stă o mămică, aceasta ține de mânuță o fetiță. Înaltă, zveltă, îmbrăcată cu gust și cu părul tuns scurt, doamna meditează la ceva.
Furată de gânduri, nici nu sesizează că fiica o soarbe din ochi. La un moment dat, copilița îi zice cu dulceață: „Mami, eu te iubesc mult!”. Apoi începe să-i sărute încontinuu mâna. Maică-sa se apleacă și o pupă — dintâi pe un obrăjor, după aceea pe altul. O bătrână, martoră oculară a scenei de dragoste dintre odraslă și mamă, emoționată până la lacrimi, exclamă:
− Iată și o fetică fericită în Țara Moldovei! Să mă ierte Dumnezeu că judec, dar în ultimul timp, mai ales în sat, văd doar plozi flămânzi și goi, murdari și bolnavi, abandonați și de cei care le-au dat viață, și de stat. Cât de greu nu era odinioară, dar părinții se îngrijeau de progeniturile lor. Acum însă pleacă la câștig după hotare, lăsându-le povară rudelor și, mai ales, buneilor. Surzi și orbi, neputincioși și neajutorați, acestora numai nepoții le lipsesc. Cât timp le permite sănătatea și posibilitățile materiale, îi mai spală și hrănesc, dar din momentul în care cad la pat, fericirea se termină, nepoții și nepoatele ajungând vagabonzi sau copii ai străzii…
Fătuca își reazemă căpșorul de piciorul mamei. Ce-i pasă dânsei de greutățile și neajunsurile vieții noastre cotidiene?! Ea nu cunoaște ce-i foamea, frigul, lipsa hăinuțelor, ghetuțelor, jucăriilor etc. Și slavă Celui de Sus că nu știe! E o ființă fericită, care s-a născut în cămașă sau sub o stea norocoasă. Dea Atotputernicul cât mai multora un asemenea destin!
Cristina Răileanu, elevă în clasa a XII-a „A” la IPLT „Ion Creangă” din or. Soroca, membră a Cercului de Jurnalism și Științe ale Comunicării
