Autoritățile din Soroca sunt în alertă după ce Federația Rusă ar fi atacat Hidrocentrala de la Novodnestrovsc / VIDEO

0
3116

În această dimineață Federația Rusă a atacat cu rachete încă două Hidrocentrale ucrainene, inclusiv pe cea de la Novodnestrovsc, aflată cu vreo 50 km mai sus de municipiul Soroca. Serviciile speciale au fost puse în alertă, iar de la hidrocentrală a fost deversată o cantitate mai mare de apă, pentru a slăbi presiunea asupra digului. 

Despre acest atac a vorbit și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenskiy: „În această noapte, țintele deliberate ale inamicului au fost Centrala Hidroelectrică Kaniv și Centrala Hidroelectrică Novodnestrovsk. Țara-terorist dorește repetarea unei catastrofe ecologice ca în regiunea Herson. Dar acum, nu doar Ucraina este în pericol, ci și Republica Moldova. Apa nu se va opri în fața pilonilor de frontieră, la fel cum nu se va opri războiul rusesc, dacă nu este oprit împreună și la timp în Ucraina” a menționat acesta.

Totodată și Poliția de Frontieră anunță că în această dimineață, la ora 05:40, patrulele SPF Ocnița, SPF Otaci, SPF Cosăuți și SPF Soroca au raportat auzirea a cel puțin trei explozii pe teritoriul Ucrainei.

La Comisia pentru Situații Excepționale din Soroca s-a discutat despre avertizarea hidrologică, pentru că timp de câteva zile debitul Nistrului se va mări, ca urmare a deversării apei. În caz dacă cedează digul, apa ar putea ajunge în municipiul Soroca timp de 8 ore și va inunda parțial orașul și satele din preajma râului. Urmăriți mai jos secvențe video de la ședința comisie.


Articolul precedentCare va fi soarta arcei din Parcul ”Mihai Eminescu” doborâtă de vânt: Ce a decis Comisia Situații Excepționale din Soroca / LIVE
Articolul următorObiceiuri şi superstiţii de Sfântul Cuvios Alexie: Ce este interzis azi să faci, ca să nu vină gângănii în casă
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.