Astăzi la Palatul de Cultură din Soroca a avut loc o întrunire cu familiile din municipiu și raion care au adăpostit sau mai găzduiesc refugiați ucraineni. Evenimentul a fost organizat de Catholic Relief Services și Caritas Moldova cu susținerea Agenției ONU pentru Refugiați, Programul Alimentar Mondial al ONU.
Cei prezenți au primit carduri cu câte 3500 lei pe cont. Furnizarea de asistență financiară este un efort de colaborare, condus de Guvern și susținut de Caritas Moldova, CRS, ICNUR, PAM, OIM, UNICEF, ONG-uri, ș.a. În următoarele zile urmează să primească susținere financiară și refugiații care stau la Soroca. Pentru detalii despre următoarele evenimente de susținere a populației puteți contacta Angelus Soroca.
Video: Ludmila Marjinean