Asistență juridică gratuită pentru persoanele cu venituri mici. Vezi dacă te regăsești în lista de beneficiari

0
78

 Asistență juridicî gratuită pentru persoanele cu venituri mici. Parlamentul a instituit mecanismul de acordare parțială a asistenței juridice de stat. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat în a doua lectură de 63 de deputați, scrie anticoruptie.md

Noile reglementări prevăd că, în cazul în care venitul persoanei va depăși salariul minim lunar pe țară cu cel mult 30 %, aceasta va putea beneficia parțial de asistență juridică calificată gratuită garantată de stat.

Mai exact, solicitantul va fi obligat să restituie 30 % din cheltuielile de acordare a asistenței juridice. Același lucru se va aplica și în cazul acordării serviciilor de mediere garantată de stat. Astfel, în contextul în care, în anul 2025, salariul minim pe țară constituie 5 500 de lei, persoanele care au un venit lunar de cel mult 7 150 de lei vor putea beneficia de aceste prevederi legale.

Suplimentar, autorii propun excluderea obligației de a depune declarația cu privire la venit împreună cu cererea de acordare a asistenței juridice. De asemenea, documentul conține și unele modificări la Codul de procedură penală, printre care clarificarea faptului că înlocuirea apărătorului care lipsește nejustificat sau refuză exercitarea apărării va putea fi realizată în toate cazurile în care participarea apărătorului la procesul penal este obligatorie.

Modificările legislative vor intra în vigoare după trei luni de la publicarea în Monitorul Oficial.


Articolul precedentÎn Polonia, prezidențialele au fost câștigate de „George Simion al lor”
Articolul următorNicanor Ciochină, acuzat de moartea unui copil de 14 ani, câștigă la limită alegerile pentru primăria comunei Boldurești
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.