AO „Luceafărul Răutului” din Florești a facilitat înfrățirea Colegiului Național de Comerț al ASEM și Colegiului Economic „Virgil Madgearu” din Galați

0
50

  În urma demersului întreprins de Asociația Obștească „Luceafărul Răutului” din orașul Florești, Republica Moldova s-a încheiat, de curând, acordul de colaborare și înfrățire între Colegiul Național de Comerț al ASEM din municipiul Chișinău, Republica Moldova şi Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din municipiul Galați, România, scrie stiri.md

Scopul acestei inițiative este acela de a realiza proiecte educaționale în comun care sunt rezultatele firești ale schimbărilor intervenite în viața instituțiilor de învățământ care s-au transformat treptat din organizații rigide în organizații flexibile, care au drept scop produsul final – tânărul pregătit din toate punctele de vedere pentru integrarea profesională, iar implementarea proiectelor a contribuit și contribuie atât la dezvoltarea instituției, cât și la promovarea imaginii acesteia la nivel național..

Obiectivul cooperării derivă din ideea dezvoltării de parteneriate cu subiecții sociali interesați pentru organizarea acțiunilor în comun, prin diseminarea experienței de înaltă calitate și relevanță, referențială domeniilor de activitate sinergice. 

Acordul de colaborare vizează schimbul de experiență, activități în comun, inclusiv parteneriate pentru accesarea fondurilor financiare europene, proiectarea și organizarea diverselor acțiuni educaționale formale, non-formale și informale menite să întregească cultura națională, istoria, valorile și tradițiile românești.

Prin urmare, odată cu semnarea acordului de parteneriat, vor fi derulate proiecte și activități care vor avea un impact pozitiv asupra educației, asupra comunității și a întregii societăți.

Foto: Colaj Știri.md


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentHOROSCOPUL SĂPTĂMÂNII: pentru vărsători este o conjunctură astrală favorabilă pentru semnarea de contracte
Articolul următorSpitalul raional din Florești se numără printre instituțiile care oferă servicii de intervenție timpurie la copii
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.