Maria Secrii din satul Nimereuca:
![](https://observatorul.md/wp-content/uploads/2018/01/Maria-Secrii.jpg)
„Am avut o roadă mai săracă anul trecut, deși la prima vedere nu a fost secetă sau alte cataclisme majore. Cu părere de rău, am investit mult, iar producția este ieftină și această problemă se repetă din an în an. În anul 2018 bunăstare și pace, acestea ne dorim, și mai multe locuri de muncă pentru tineri. Doresc tuturor consătenilor mei, tuturor sorocenilor sărbători fericite, un Crăciun cu mese pline și un An Nou plin de zăpadă!”.
Mihail Coșciug din satul Vărăncău:
![](https://observatorul.md/wp-content/uploads/2018/01/Mihail-Coșciug-e1514646797469.jpg)
„În anul 2018 ne dorim mai puțină politică, de care deja ne-am cam săturat, și mai multe fapte, de care suntem dornici cu toții, mai ales pentru oamenii de la sat. Deși îmi dau bine seama că va fi greu să atingem aceste obiective, fiindcă vin alte alegeri. În rest, doresc tuturor oamenilor, indiferent de locul de trai și de vârstă, sănătate, fericire, roadă bogată, copii frumoși și cuminți, ploaie la timp și fără primejdie și cât mai multe bucurii”.