Ca toți copiii de pe vremea mea, am avut și timp de școală, și de joacă, și de năzbâtii. Aveam o verișoară de vârsta mea, care trăia la marginea satului, iar acolo după sat era atâta libertate! În fața casei lor se întindea un imaș neted presărat cu mușuroaie, prin care mișunau tot felul de gâze și noi scoteam cu plastilină din găuri păianjeni uriași, prindeam cărăbuși pe care îi înhămam la cutii de chibrituri.
O râpă în fiece primăvară își umfla apele, aducând cu sine tot felul de gunoaie, pentru care aveam mare interes. Și ne tot porăiam prin apele tulburi până nu prindeam niscaiva ”puișori” pe mâini. Stoguri cu fân mirositor, lanuri de porumb, sălcii pletoase… În ziua cu pricina, locul nostru de joacă s-a mutat pe acoperișul unui șopron, de pe care noi săream drept într-o căpiță cu fân. Când a venit rândul verișoarei mele să sară, eu am îndemnat-o să strige ca la paradă: ”Ura, ura!”. În plină săritură, și-a mușcat în două locuri limba. Când a aterizat și a deschis gura, am văzut două tăieturile adânci năclăite de sânge. Nu mai țin minte cum am oprit sângele, fiindcă marea noastră grijă în acele clipe era să nu afle părinții!
Află și alte amintiri din copilăria sorocenilor aici – observatorul.md/tag/amintiri-din-copilarie
