La Chișinău s-a desfășurat o nouă ediție a Festivalului Sportiv al Nevăzătorilor. Printre participanți au fost și soroceni, care s-au manifestat bine și au obținut mai multe premii importante.
Soroca a fost reprezentată de membrii Clubului Amicii Nistreni. Sportivii au participat la probe precum: dame, șah, golbal și powerlifting, ne-a comunicat Vladislav Banari, președintele clubului Amicii Nistreni.
În rezultat, echipa de golbal din care fac parte Vladislav Banari, Marcel Cazac, Tudor Cernavca și Vitalie Gârbu au obținut premiul II.
Tudor Novițchi și Andrei Ceban s-au întors cu premiile II și III la proba de dame, iar
Ghenadii Coțaga a reprezentat Soroca la powerlifting, obținând premiul III.
“Sportul înseamnă sănătate și viață. Pentru noi, nevăzătorii, este un motiv în plus de a duce o viață mai activă. Se știe că nevăzătorii nu au unde munci și nici multe activități, astfel sportul ne ajută să socializăm și să ne îtreținem corpul într-o formă bună”, menționează Vitalie Gârbu.
La Festivalului Sportiv al Nevăzătorilor din acest an au participat 70 de sportivi de pe ambele maluri ale Nistrului.