Reportera Observatorului de Nord, Ludmila Mărginean, care a fost agresată de unul din participanții la mitingul din 15 martie, organizat de o formațiune politică, la Soroca, a scris plângere la poliție, menționând că„…o persoană de gen masculin a lovit dispozitivul de stabilizare a telefonului mobil, utilizat de jurnalistă în timpul executării sarcinii redacționale.
Recent, petiționara a primit un răspuns de la poliție, semnat de șeful de sector-interimar, comisarul Ionel Prodan, în care se spune, printre altele: „În urma controlului efectuat pe cazul dat și din materialele acumulate s-a constat că, faptele s-au adeverit. Stabilindu-se că pre data de 15 martie 3023, cetățeanul Țarălungă Boris, locuitor al satului Redi Cereșnovăț, în timp ce se afla la protestul desfășurat în municipiul Soroca, a manifestat un comportament agresiv, exprimându-se cu cuvinte necenzurate și fumând în loc public… În privința acestuia a fost întocmit un proces verbal cu privire la contravenție, fiindu-i aplicată o sancțiune sub formă de amendă, în baza art.354 alin. (1) și art..91 alin. (18) Cod Contravențional, în mărime totală de 60 u.c., echivalent cu 3.000 de lei…”. (INFO OdN)