Amendă de 25.000 de lei pentru deteriorarea oglinzilor unei mașini

0
108

În urma unei ședințe desfășurate la Judecătoria Drochia, un bărbat a fost găsit vinovat de comiterea infracțiunii de huliganism și sancționat cu o amendă de 25.000 de lei.

Conform dosarului, incidentul a avut loc în dimineața zilei de 24 februarie 2024, când inculpatul, aflat sub influența alcoolului, a manifestat un comportament agresiv și lipsit de respect față de ordinea publică în apropierea unei stații de carburanți din Drochia. Acesta a deteriorat oglinzile unui automobil parcat la fața locului, aparținând unei alte persoane. În timpul ședinței, inculpatul și-a recunoscut vina și a solicitat să fie judecat pe baza probelor strânse în faza de urmărire penală, acceptând astfel responsabilitatea pentru acțiunile sale.

Judecătoria a decis aplicarea unei amenzi de 25.000 de lei, luând în considerare circumstanțele care atenuează răspunderea penală și caracterul pozitiv al inculpatului la locul de trai. Sentința poate fi contestată în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți, prin intermediul Judecătoriei Drochia.


Articolul precedentCum au votat moldovenii din diasporă: În care țări a câștigat Maia Sandu și unde a biruit Alexandr Stoianoglo?
Articolul următorHoroscopul zilei de 14 noiembrie 2024: Scorpionii sunt sfătuiți să evite conflictele, iar Peștii să-și asculte vocea interioară

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.