Secretarul general al Guvernului și coordonatorul reformei administrației publice locale, Alexei Buzu, a oferit un interviu pentru Buletinul de politică externă FES/APE, în care a discutat des pre viziunea Executivului privind realizarea acestei reforme administrative extrem de importante, dar, în același timp, dificile.
El a explicat planurile Guvernului de a impulsiona procesul de amalgamare voluntară, prin care viitoarea hartă administrativă urmează să fie configurată, în primul rând, de aleșii locali, în funcție de necesitățile comunităților. De asemenea, Alexei Buzu a vorbit despre provocările cu care se confruntă acest proces, despre rezistența existentă, dar și despre dezinformarea care însoțește acest efort de modernizare a țării.
– Domnule Buzu, reforma administrativ-teritorială este una dintre cele mai sensibile reforme anunțate pentru 2026. Vă rugăm să ne spuneți, în linii generale, ce schimbări va aduce aceasta și de ce este absolut necesară în acest moment. Totodată, de ce nu a fost implementată mai devreme?
– În primul rând, vorbim despre reforma administrației publice locale. Consider că această reformă este de mult întârziată. Deși mai multe guvernări au înțeles necesitatea ei, nu și-au asumat-o. Astăzi avem însă oportunitatea de a o implementa în 2026, după alegerile parlamentare și înaintea alegerilor locale din 2027.
În esență, dacă nu începem implementarea chiar din acest an, reforma nu va mai putea fi realizată în mod adecvat ulterior. Orice reformă serioasă a administrației publice locale presupune reducerea numărului de primării și de consilieri raionali, ceea ce implică și întreruperea mandatelor aleșilor locali — un aspect pe care îl tratăm cu maximă responsabilitate.
De aceea, este esențial să aliniem calendarul reformei cu cel electoral. Datele arată clar că din 10 familii care nu au acces la apă și canalizare, 8 se află în localități cu mai puțin de 3.000 de locuitori. În ultimii 10 ani, aproximativ jumătate de milion de cetățeni au părăsit jurisdicția acestor primării. Cu cât localitatea este mai mică, cu atât exodul este mai pronunțat — fie către alte țări, fie către orașe mai mari, unde condițiile de trai sunt mai bune.
Prin această reformă, ne propunem să consolidăm echipele și resursele, astfel încât să eliminăm situațiile în care majoritatea familiilor fără acces la servicii de bază sunt concentrate în comunități mici. Nu este o coincidență, ci o problemă structurală, pe care dorim să o abordăm în mod direct prin această reformă.
Modernizare prin digitalizare
– Ați afirmat recent că „nu hărțile sunt problema, ci capacitatea administrației locale”. La ce v-ați referit mai exact și cum se traduce, în mod concret, această schimbare de paradigmă?
– Este firesc să existe numeroase discuții pe această temă și mă bucur că vedem o diversitate de viziuni privind reforma. Totuși, în mare parte, aceste dezbateri se concentrează aproape exclusiv pe numărul de primării și pe cum ar trebui să arate harta administrativă.
În acest context, este clar că avem nevoie de o consolidare administrativă a primăriilor și consiliilor raiona le, însă acest lucru, de unul singur, nu este suficient. Discuția despre hartă este importantă și necesară, dar nu rezolvă problema de fond. Atât timp cât nu regândim modul în care autoritățile publice funcționează, sunt finanțate și organizate, schimbările vor rămâne limitate.
În prezent, avem o structură a administrației locale stabilită acum 20–30 de ani, insuficient digitalizată și fără mecanisme eficiente de interacțiune cu cetățenii și mediul de afaceri, inclusiv printr-un veritabil „ghișeu unic”. În plus, există un deficit major de specialiști în domenii-cheie, precum managementul de proiecte sau achizițiile publice — funcții esențiale pentru dezvolta rea locală.
Aceste aspecte trebuie aduse în centrul discuției, din colo de modul în care va fi redesenată harta administrativă a țării.
– Conceptul discutat public prevede mai multe scenarii privind reorganizarea administrativ-teritorială, inclusiv reducerea celor 32 de raioane la 8–10 unități sau chiar la 5 regiuni. Care este, însă, scenariul realist spre care se îndreaptă Guvernul și ce criterii vor sta la baza acestei decizii?
– Începând cu 2015, raioanele au început să-și piardă treptat din competențe, din mandat și din relevanță, pe măsură ce o serie de funcții – în special din domeniul sănătății și al asistenței sociale – au fost preluate la nivel central. Tot atunci au fost operate modificări importante în cadrul fiscal-bugetar al autorităților publice locale.
În perioada următoare, urmează să fie transferate și competențe în domeniul educației. În acest context, aceste entități trebuie regândite și reorientate, cu un accent clar pe dezvoltarea regională. Consider că raioanele pot avea în continuare un rol important, în special în impulsionarea dezvoltării regionale, gestionarea rețelelor de servicii și de infrastructură rutieră, precum și în stimularea cooperării intermunicipale.
Începând cu 2028, aceste structuri vor avea capacitatea de a implementa proiecte finanțate inclusiv din fonduri europene, în special fonduri de preaderare. Aceasta este logica care a stat la baza viziunii noastre. În acest sens, reducerea numărului de raioane ar permite crearea unor structuri mai eficiente, mai bine dimensionate și mai capabile să răspundă acestor obiective.
Riscuri și provocări
– Care sunt, în opinia dumneavoastră, cele mai mari riscuri ale acestei reforme pe parcursul implementării? Vă referiți în special la posibile blocaje politice, rezistență la nivel local sau lipsa de resurse – și în ce măsură sunt acestea deja anticipate și gestionate?
– Așa cum ați menționat, aceasta este o reformă sen sibilă, implementată într-un context în care riscul de dezinformare este ridicat. Există actori care pot folosi acest proces pentru a dezbina comunitățile și societatea, motiv pentru care comunicarea și consultarea cetățenilor sunt esențiale. Este important să explicăm clar de ce această schimbare este necesară și cum poate fi realizată.
În acest sens, am mizat și continuăm să mizăm pe procesul de amalgamare voluntară. Ne dorim să fim alături de aleșii locali atunci când decid să-și consolideze capacitățile administrative și oferim stimulente concrete în acest sens, pe care le-am triplat ca volum. Intenționăm să investim mai mult în localități, în servicii și, în general, în creșterea nivelului de trai al cetățenilor.
În același timp, vorbim despre o reformă complexă. Sarcina noastră, inclusiv a mea în calitate de coordona tor, este să ne asigurăm că există suficientă capacitate instituțională pentru a implementa aceste schimbări. Nu ne referim doar la procesul de amalgamare, ci și la consolidarea echipelor, accelerarea digitalizării, apropie rea serviciilor de cetățeni și menținerea coeziunii sociale la nivel local.
Semnale pozitive și stimulente financiare
– Reforma pornește de la principiul amalgamării voluntare. În practică, cât de „voluntar” este acest proces, având în vedere stimulentele financiare oferi te? Există riscul ca, în lipsa unor rezultate suficiente, Guvernul să recurgă ulterior la amalgamare obligatorie, în baza cadrului legal existent?
– Noi avem pe masă ambele opțiuni și le pregătim în paralel. Deocamdată, semnalele sunt încurajatoare: există peste 350 de decizii de inițiere a procesului de amalgamare voluntară la nivel local. Nu excludem că în unele localități aleșii locali ar putea decide să nu participe la acest proces, însă rămâne de văzut în ce măsură acest lucru se va întâmpla.
Așa cum am menționat recent și în Parlament, este important să urmăm curajul primarilor care își asumă, în mod conștient, decizii dificile – inclusiv renunțarea la propria primărie – în interesul comunității. În discuțiile pe care le-am avut cu mulți dintre ei, aceștia au sub liniat că sunt dispuși să facă acest pas, dar au nevoie de garanția că localitățile lor vor beneficia ulterior de avantaje concrete.
Din acest motiv, am decis triplarea stimulentelor financiare pentru localitățile care optează pentru amalgamarea voluntară și continuăm să investim mai mult în dezvoltarea acestora.
În același timp, această reformă trebuie privită și în contextul mai larg al Planului de Creștere, finanțat din cele 1,9 miliarde de euro oferite de Uniunea Europeană pentru perioada 2025–2028. Începând cu 2028, Republica Moldova va avea acces și la fonduri de preaderare. În esență, această reformă reprezintă o etapă de pregătire necesară pentru a putea valorifica aceste resurse și a le transforma în servicii publice mai bune și într-un nivel de trai mai ridicat pentru cetățeni.
Fonduri europene, dar avem capacitatea de a le atrage?
– Un argument central al reformei este că unitățile mai mari vor putea atrage direct fonduri europene. Au aceste viitoare entități capacitatea reală de a gestiona astfel de proiecte?
– Trebuie să construim această capacitate – iar aceasta este lecția oferită de experiența altor țări aflate anterior în situația Republicii Moldova. Statele care s-au pregătit din timp și și-au consolidat capacitatea administrativă și de absorbție au reușit să utilizeze mult mai eficient fondurile și programele europene. În schimb, cele care au supraestimat nivelul de pregătire sau nu au investit suficient în aceste capacități nu au obținut aceleași rezultate.
În ultimii 4–5 ani, cred că Republica Moldova a demonstrat că, într-un timp relativ scurt, atunci când există mobilizare și coeziune, pot fi realizate obiective ambițioase, uneori considerate imposibile. Mă refer aici inclusiv la sprijinul acordat refugiaților din Ucraina sau la gestionarea unei tranziții dificile în domeniul securității energetice.
Am demonstrat acest lucru și prin obținerea statutului de țară candidată la Uniunea Europeană, iar în 2025, în pofida multiplelor provocări, am înregistrat cel mai bun progres. Dacă reușim să ne concentrăm pe priorități clare și să menținem coeziunea și capacitatea de acțiune, sunt convins că putem duce la bun sfârșit și această reformă esențială.
Criterii și câștiguri concrete
– Ce criterii vor sta la baza noii organizări: populație, capacitate economică, acces la servicii sau criterii politice?
– În primul rând, în ceea ce privește amalgamarea voluntară a primăriilor, există un criteriu minim legat de populație – pragul stabilit fiind de 3.000 de locuitori. Dincolo de acest criteriu, vedem deja mai multe modele în practică: în raionul Ungheni, de exemplu, 7–9 primării urmează să se unească, iar recent, în raionul Rezina, a fost luată o decizie similară pentru 10 primării. Există, de asemenea, numeroase cazuri în care 3–4 primării aleg să se amalgameze în mod voluntar.
În acest sens, noua hartă administrativă a țării nu este impusă de Guvern, ci este configurată de către aleșii locali. Rolul Guvernului este, în principal, de a facilita acest proces și de a se asigura că beneficiile reformei ajung la nivelul comunităților și al cetățenilor.
– Ce câștigă concret cetățeanul dintr-un sat mic în urma acestei reforme?
– Așa cum am menționat, din 10 familii care nu au acces la apă și canalizare, 8 se află în localități mici. În aceste condiții, șansele ca servicii esențiale – precum alimentarea cu apă și canalizarea, managementul deșeurilor sau reabilitarea drumurilor și podurilor – să ajungă mai rapid sunt mai mari dacă aceste comunități sunt administrate în mod consolidat.
De asemenea, există o probabilitate mai mare ca aceste servicii să fie menținute la un cost accesibil atunci când sunt gestionate de primării mai puternice, cu bugete mai mari. O astfel de administrație va dispune nu doar de resurse financiare sporite, ci și de o echipă mai bine pregătită și mai capabilă să gestioneze proiecte de dezvoltare.
Aceasta este, de fapt, șansa reală de a oferi acestor comunități servicii publice de calitate, pe care cetățenii le așteaptă de ani de zile. În esență, aceasta este și miza centrală a reformei.
Vă mulțumim!
