TABLETA DE VINERI.
Încep această tabletă cu o simplă curiozitate – Dumneavoastră nu aveți senzația că lumea (politicienii) și-a ieșit nițel din minți și că ne așteaptă o luptă electorală mai a naibii decât altă dată? Dacă răspunsul este afirmativ, atunci pot considera că mă regăsesc și eu în „marja” de nebunie preelectorală, dar dacă aveți altă părere, atunci ar fi mai bine să scriu despre altceva decât alegerile locale din 5 noiembrie. Nu de alta, dar după vizionarea unor emisiuni cu tentă politică, cu participarea analiștilor și comentatorilor politici, îți vine să crezi că lumea s-a întors cu fundul în sus și că bunul-simț nu mai este o virtute. Or, în acest talmeș-balmeș amețitor este greu/imposibil să înțelegi ce se întâmplă, care pot fi virtualele coaliții, cine și ce ideologie (mai) îmbrățișează și, cel mai important, nu știi de la cine și la ce te poți aștepta. Și când te gândești că încă nu a intrat în luptă „artileria grea” – barosanii/candidații la funcțiile de primari și consilieri.
Sincer vorbind, în treizeci și ceva de ani de (in)dependență nu prea țin minte să fi avut vreo campanie civilizată și corectă și, implicit, ar fi anormal să așteptăm ceva ieșit din comun în ajunul acestor alegeri. Ba dimpotrivă, ar fi bine să ne rugăm să nu fie mai rău decât altă dată, ținând cont de războiul din coastă și starea de urgență în care trăim de luni bune, deși ne este foarte greu, fiindcă niciodată grupurile oligarhice, din interior și din exterior, nu au fost atât de puternice și influente. Cu părere de rău, eforturile acestei guvernări de a face ceva pentru a reveni în albia normală sunt mai firave și mai ineficiente decât puterea banilor și dorința multor oameni de a se vinde și de a se cumpăra. Așa-zisul „turism politic/electoral” a atins cote periculoase, iar lipsa de scrupule și obrăznicia unor pretinși politicieni nu mai are margini. Personal cunosc primari și candidați la primari care și-au schimbat radical opțiunile politice și sunt gata să meargă la braț și cu dracul/dracii (care, în condițiile noastre, au și nume concrete) numai pentru a mai rămâne încă patru ani la troaca puterii. Ce-i drept, și cei aflați pe altă parte a baricadei nu sunt mai breji și calcă prin străchini de bună voie și nesiliți de nimeni. Adică, dacă unii (cei din opoziție) repară pe bandă rulantă drumuri și grădinițe de copii, iluminează străzile și chiar promit construcția unui aeroport (de parcă ar fi vorba de un WC public), alții (cei de la guvernare) nu se lasă mai prejos, se aruncă în această competiție contraproductivă și cu un profund iz electoral vin cu măriri de salarii și sporuri financiare de parcă a plouat cu bani. Este de înțeles faptul că nu putem sta cu mâinile în sân din cauza alegerilor, dar așa este firea omului – de a vedea nu atât părțile pozitive, ci de a le scoate în evidență pe cele negative. Nu ne rămâne decât să sperăm că electoratul conștient va trage concluziile corecte și-i va sancționa pe acei care construiesc Monaco-uri și Land-uri cu bani dubioși, dar nu este exclus și faptul că îngrășarea porcului (mărirea salariilor și acordarea sporurilor) în ajunul alegerilor să aibă efect invers. La urma urmei, de ce să fie privilegiate doar două pături sociale, pedagogii și lucrătorii medicali, dacă și ceilalți cetățeni doresc să mănânce pâine cu unt și salam. Vorba românului – ori dai la toți, ori nu dai la nimeni.
De altfel, „veselia” cea mare abia începe și trebuie să ne pregătim urechile pentru o nouă porție de macaroane. Doritori de a ne măguli cu fel de fel de promisiuni irealizabile și în condiții mai bune decât cele de acum sunt cu duiumul. Cu ștate vechi în ale amăgelilor, profitorii de tot felul, trădătorii și cameleonii, oportuniștii, cei numai-numai scoși de la naftalină și, nu în ultimul rând, acei care consideră că un șut în fund întotdeauna înseamnă un pas înainte (ceea ce nu este adevărat) își ascut dinții și-și freacă palmele, fiindcă a venit și ziua lor. Este de-ajuns să privești la numărul de candidați (de calitatea multora din ei nici nu face să vorbim) ca să-ți dai seama că pentru multă lume alegerile sunt doar o joacă de-a politica, un prilej de a se încălzi și de a pune sare pe coada adversarului politic. „Calif pentru câteva zile” – aceasta este deviza multor candidați (Calif – titlu purtat de monarhii din unele state musulmane, care dețineau puterea politică și religioasă, fiind considerat locțiitor al profetului Mahomed pe Pământ).
Apropo, îmi spunea cineva că dacă alegerile locale au stârnit atâta zarvă și interes, ne putem imagina ce va fi la alegerile prezidențiale și parlamentare. Sunt de acord cu această afirmare, însă doar parțial, fiindcă alegerile din 5 noiembrie nu sunt mai puțin importante decât celelalte două. Mai degrabă invers – or, cine va câștiga alegerile locale va avea deja pâinea și cuțitul, ținând cont de faptul că mulți dintre alegători nu prea merg împotriva primarului.
Mai cu seamă că în realitățile moldovenești nu prea sunt excepții de la regulă….