Tableta de vineri
După ce magistrații Curții Constituționale au examinat raportul Comisiei Electorale Centrale cu peste 190 de pagini structurate în 16 capitole, au confirmat rezultatele alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025 și au validat mandate deputaților aleși acum putem afirma, cu toată certitudinea, că există toate mecanismele pentru a merge înainte, spre integrarea în Uniunea Europeană, pentru a finaliza procesul dorit de majoritatea din cei peste 1,6 milioane de cetățeni care au participat la scrutin.
Decizia Înaltei Curți are caracter oficial și executoriu și urmează ca șefa statului, Maia Sandu, să convoace noul Parlament în ședința de constituire. La rândul lor, deputații vor avea la dispoziție zece zile pentru a alege conducerea Parlamentului și pentru a constitui fracțiunile parlamentare. Abia după constituirea Parlamentului, șefa statului va desemna un candidat la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu fracțiunile. Acesta va avea 15 zile pentru a prezenta lista miniștrilor și programul de guvernare și va solicita votul Legislativului.
Or, desemnarea noului șef al cabinetului și a miniștrilor deja a devenit cap de afiș, cum și era normal după ce Dorin Recean a anunțat că nu-și mai dorește să continue la cârma cabinetului. Cât privește candidatura noului premier, care n-ar fi aceasta, se vor găsi comentatori/analiști/cârcotași care vor fi de acord cu persoana înaintată, dar și destui critici care încă nu au înțeles că doar dolarul poate să placă la toți. În acest context, sincer vorbind, personal regret refuzul domnului Vasile Tofan de a ocupa primul fotoliu din cabinet, fiindcă multă lume vedea în el o persoană pe cât de școlită, pe atât de integră, fără pete negre în biografie și fără relații sau afaceri dubioase. Nu pot zice că și candidatura propusă nu ar merita această înaltă funcție, dar unii colegi ziariști au mai găsit și ceva umbre negre care, sper, să fie doar o „iluzie optică” și mi-ași dori ca Alexandru Munteanu să fie omul care, împreună cu ceilalți piloni de la guvernare, să ne ducă unde suntem așteptați și unde ne este locul. Mai cu seamă, dacă ținem cont de faptul că mai mulți miniștri (Dan Perciun, Cristina Gherasimov, Vladimir Bolea, Anatolie Nosatâi…) și-au manifestat interesul să continue și în noua garnitură guvernamentală (mai puțin, cu părere de rău, și-a dorit acest lucru Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al guvernului, care a demonstrat cât de efectiv și cât de util poate fi un funcționar care își îndeplinește funcția nu formal, dar cu tragere de inimă), dar și de faptul că guvernarea de la Chișinău va avea sprijinul total al partenerilor europeni.
În această ordine de idei, răspuns la mai multe întrebări am aflat din emisiunea cu participarea lui Alexandru Munteanu de la un post de televiziune de la Chișinău, iar la umila mea părere candidatura propusă de președinta Maia Sandu inspiră speranță că acesta ar fi omul care poate și trebuie să ne ducă în Uniunea Europeană, până în anul 2028. Bineînțeles, în cadrul unei emisiuni nu ne putem satisface curiozitățile totalmente, dar sper că prima impresie să nu fie amăgitoare – Alexandru Munteanu mi s-a părut un om deschis și sincer, chiar dacă sentimentalismul și patosul au fost peste medie. Pe de altă parte, trăind într-o lume unde valorile și principiile au pierdut din „intensitate” nu întotdeauna credem că interlocutorul nostru este sincer și că cuvintele înălțătoare sunt o reflecție a sufletului, dar nu o dorință de a face o impresie mai bună decât este realitatea. Deprinși cu părerea că locul moldoveanului este undeva la „coada vacii”, când cineva iese din tipare și ajunge la Banca Mondială sau în alte instituții de prestigiu mereu căutăm, pardon, păduchi acolo, unde aceștia nu există. Adică, în opinia multora, dacă domnul Alexandru Munteanu ar fi trăit, la vârsta sa, la cămin, dar nu în propria casă și s-ar fi odihnit la un sanatoriu de la Vadul lui Vodă, dar nu în Italia sau Grecia putea fi considerat „omul nostru”, care merită să ne reprezinte. Și această metamorfoză se explică și prin faptul că, pe timpurile sovietice, moldovenii chiar dacă ocupau primele funcții, erau secondați, din umbră sau deschis, de frații mai mari. Acum trăim în alte vremuri, când și Vlădică, și Opincă au șanse reale de a se manifesta și de a pune umărul la dezvoltare și apropierea de acei care ne respectă și ne consideră un șurubaș mic, dar important, în această construcție europeană.
De altfel, de la independență încoace este pentru prima dată când un guvern va avea posibilitatea, în linii mari, să se concentreze exclusiv pe rezolvarea problemelor din fișa de post, fără a trage exagerat de mult cu ochiul la procesele politice care anterior aveau efecte directe asupra activității executivului. Apropo, în postura sa de răsfățată a sorții, Republica Moldova, în acești treizeci și ceva de ani așa și nu a avut un guvern de sacrificiu, precum nu va fi de sacrificiu nici eventualul cabinet Munteanu, fiindcă toate poverile puse pe umerii guvernării au fost duse și vor fi duse inclusiv datorită sprijinului din exterior – vezi, bunăoară, cele 1,9 miliarde de euro, ajutoarele primite de Chișinău, pentru perioada rece a anului sau sprijinul acordat Transnistriei în depășirea problemelor create de „prietenii din Est”. În linii mari, trebuie să recunoaștem că, acem tot dreptul să ne așteptăm că guvernul de la Chișinău nu va fi aidoma unui „poligon experimental”, care prevede eșecuri, greșeli, reglări de conturi sau satisfacerea unor ambiții, de partid sau de altă natură. Or, sunt convins că s-au făcut concluzii corecte din călcatul pe greblă și că partidul de la guvernare nu a ars toate podurile cu rivalii politici și va coopta la guvernare oameni care pot pune umărul la implementarea proceselor de aderare la Uniunea Europeană și de care Republica Moldova nu a dus și nu duce lipsă.
Fără îndoială, opoziția pro-rusă de la Chișinău și Kremlinul nu vor digera înfrângerea suferită la alegerile parlamentare, își vor linge rănile și vor încerca să bage strâmbe. Chiar dacă formațiunile perdante în aceste alegeri păstrează oarecum decența și nu și-au pus (încă) poalele în cap, cu mici excepții, aceasta nu înseamnă că după confirmarea rezultatelor alegerilor de către Curtea Constituțională vom avea parte de liniște. Zilele și săptămânile următoare sunt decisive și vor da răspuns la întrebarea: care sunt forțele politice care au rămas fidele Moscovei și cine o să încerce să implementeze „valorile democratice” ale Kremlinului și la Chișinău?
Și încă ceva. Dacă în stradă am putea avea liniște, relativă sau totală, fiindcă decizia Înaltei Curți se execută, dar nu se discută, în legislativ ar putea să fie mare veselie. Cel puțin, după declarațiile lui Vladimir Voronin și tăcerea oarecum stranie a componentelor Blocului Alternativa, nu este exclusă reconfigurarea traseelor pentru unele formațiuni politice care, odată văzându-se cu sacii în căruță, ar putea să schimbe macazul.
Vorba ceea, nebănuite sunt căile Domnului…
