A pus balsam de rufe pe geamuri şi a descoperit un truc de milioane. Toate gospodinele procedează aşa acum

0
16325

O parte importantă a curățeniei generale din casă este să speli foarte bine geamurile. Indiferent că vorbim despre ferestre mai mici sau mai mari, praful se depune extrem de ușor pe suprafețele curate, motiv pentru care acestea trebuie întreținute extrem de des.

De cele mai multe ori, produsele din comerț nu sunt eficiente în a îndepărta cu succes petele de murdărie, iar de fiecare dată când ștergi suprafața transparentă cu prosoape de hârtie, vei observa că rămân ațe sau dâre pe tot geamul. De aceea, pentru a scăpa de orice tip de pată, specialiștii îți recomandă să utilizezi o metodă ingenioasă, descoperită de cele mai iscusite gospodine. Tot ce trebuie să faci este să amesteci o cană de balsam de rufe cu o cană de detergent lichid pentru vase, într-un ligheam plin cu apă. Folosește soluția naturală pentru a spăla geamurile, folosind un burete curat de vase. Freacă geamurile bine de tot, apoi clătește-le cu apă curată. Șterge geamurile cu foaie de ziar și vei observa că nu se vor mai vedea pete sau urme de fire. În cazul în care nu ai ziar la îndemână, poți folosi o cârpă curată din microfibră.

Prepară o soluție din glicerină, apă fiartă și balsam

O altă soluție presupune să folosești și o linguriță de glicerină, pe lângă un pahar de apă fiartă și o măsură de balsam de rufe.
Într-un vas vei amesteca glicerina cu apa fiartă și balsamul de rufe. Se amestecă cu grijă până când se dizolvă toate ingredientele. Soluția se lasă la infuzat preț de aproximativ 15 minute, iar mai apoi pulverizată pe suprafețele geamurilor prăfuite.
Puteți înmuia peria sau buretele în compoziție dacă nu aveți un recipient pulverizator. Înainte de a freca geamurile este indicat să o lăsați să acționeze câteva minute, pentru a elimina mai rapid murdăria.

sursa: playtech.ro


  • ETICHETE
  • EC
Articolul precedentCum să cureți cartofii fără cuțit, de fapt. Trucul pe care îl folosesc din ce în ce mai mulți oameni
Articolul următorTrucul cu sticla din plastic pentru a scăpa de mucegaiul din casă. Rezultatul te va impresiona
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.