În trei cartiere din Soroca astăzi se sărbătorește hramul

0
705

În fiecare an, la 8 noiembrie, în trei cartiere din municipiul Soroca: Bujorăuca, Cartierul fostei fabrici de tricotate și Soroca – Nouă se serbează hramul. De fapt astăzi creștinii îl cinstesc pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, a cărui hram îl poartă biserica de la Bujorăuca. Astăzi în multe case miroase a sarmale și plăcinte proaspete scoase din cuptor, pentru a întâmpina oaspeții.

Trei gospodine din Soroca, ne-au povestit cum vor serba anul acesta hramul. Bucatele tradiționale vor lipsi sau nu pe masa lor am întrebat chiar de la ele.

Anul acesta au venit nepoții la noi. Deseori copiii alegeau să serbăm vara, în august. Cel mai mult le plăcea concertul din centrul orașului, anul acesta însă nu a fost organizat vara nimic și am lăsat sărbătoarea pentru toamnă. Sâmbătă am pregătit răcituri, sarmale, pârjoale, bătute și altele ca să am cu ce primi la masă copiii”, ne zice Daniela.

„Deoarece copiii mei sunt departe de mine, astăzi o să serbez împreună cu colegii de breaslă și prietenii. Am pregătit masa și fiind zi lucrătoare, o să aștept oaspeții după ora 18:00”, ne spune Eleghea Sârbu.

Altă soroceancă sărbătorește hramul… online, împreună cu fiica. „Din motiv că fiica e plecată peste hotare și nu avem posibilitate să ne vedem hrămuim online. Noi în fiecare an facem o măsuță mică, ne sunăm și ne bucurăm de această sărbătoare religioasă”, afirmă Tamara Bujor.

Hramul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie este o sărbătoare religioasă veche cinstită în spațiul nostru cultural. Oamenii considera că respectând tradiția sărbătorii și sfântul bisericii îi va proteja de rele. De hram se merge la Sfânta Liturghie, după care se împart pomeni oamenilor mai nevoiași.

Valeria Priacari


Articolul precedentCOVID-19 la Spitalul Raional Soroca – 05.11.2021- 08.11.2021 / INFORGRAFIC
Articolul următorFrunzele, la Soroca frunzele… / VIDEO
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.