Procuratura municipiului Chișinău informează despre pronunțarea unei sentințe de condamnare în privința unui bărbat de 40 de ani, pentru aplicarea violenței nepericuloase pentru viață sau sănătate asupra unei angajate a poliției, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Instanța de judecată i-a stabilit inculpatului o pedeapsă de 1 an de închisoare, cu executarea acesteia în penitenciar de tip semiînchis.
Potrivit materialelor dosarului, la data de 5 august 2024, o angajată a poliției, însoțită de un coleg, s-a deplasat la domiciliul inculpatului din or. Stăuceni pentru a-l cita și escorta la sectorul de poliție, în vederea documentării unui caz privind presupusa agresare a unor persoane și întocmirii actelor procesuale necesare.
În acest context, în timpul încercării de escortare a inculpatului la sectorul de poliție, inculpatul a manifestat un comportament agresiv, adresând cuvinte injurioase colaboratorilor poliției. Ulterior, acesta a aplicat o lovitură cu pumnul în regiunea feței, în zona nasului, angajatei poliției, cauzându-i dureri fizice și prejudiciu moral.
În acel moment, colegul acesteia a intervenit, aplicând mijloacele speciale din dotare (spray lacrimogen), după care l-a imobilizat și i-a aplicat cătușele. Ulterior, inculpatul a fost escortat la sectorul de poliție.
În timpul escortării, acesta a rămas agresiv, amenințând angajații poliției. După ce au ajuns la sectorul de poliție, incidentul a fost raportat, iar cazul a fost documentat.
În timpul audierii, bărbatul a continuat acțiunile ilicite, înjurând și scuipând angajata poliției.
Deși inculpatul nu și-a recunoscut integral acuzațiile, instanța a constatat că vinovăția acestuia este dovedită prin probele administrate în cauză, inclusiv prin declarațiile părții vătămate și ale martorilor.
Acesta nu se află la prima abatere de lege, fiind anterior condamnat pentru huliganism, furt și conducerea unui mijloc de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.














