Maia Sandu: „Comemorarea deportărilor este deopotrivă despre trecut și despre viitorul democratic pe care îl construim împreună”

0
16

Șefa statului a transmis un mesaj de comemorare la 85 de ani de la primul val al deportărilorstaliniste din 12–13 iunie 1941, subliniind că aceste evenimente reprezintă una dintre cele mai dureroase tragedii din istoria țării și că memoria victimelor trebuie păstrată ca parte a consolidării unui viitor democratic, comunică moldpres.md

Potrivit acesteia, zeci de mii de oameni nevinovați au fost smulși din casele lor, iar familii întregi au fost destrămate, în timp ce numeroase destine au fost frânte de represiunile regimului sovietic.

„Acum 85 de ani, pe 12 și 13 iunie 1941, regimul stalinist a declanșat primul val de deportări, una dintre cele mai mari tragedii din istoria noastră. Zeci de mii de oameni nevinovați au fost smulși din casele lor — familii întregi destrămate și nenumărate destine frânte de un sistem care a încercat să ne suprime ființa națională”, se menționează în mesaj.

Șefa statului a subliniat că societatea are responsabilitatea de a păstra memoria victimelor și de a apăra valorile fundamentale pentru care aceștia au suferit.

„În memoria lor, avem datoria să apărăm valorile pentru care acești oameni au plătit un preț cumplit: libertatea, identitatea și dreptul de a trăi fără frică. Pentru că un neam care își cunoaște istoria este mai puternic și mai greu de dezbinat”, a adăugat aceasta.

Totodată, oficialul a făcut apel la cetățeni să reflecteze asupra trecutului și să participe la expoziția de vagoane „Teroarea de stat în Moldova sovietică. Amploare, victime și făptași”, organizată în Chișinău și Bălți în perioada 12 iunie – 6 iulie.

„Comemorarea deportărilor este deopotrivă despre trecut și despre viitorul democratic pe care îl construim împreună. Prin cunoașterea și rostirea adevărului, cinstim amintirea tuturor celor forțați să-și părăsească locurile de baștină și putem împiedica răspândirea minciunilor celor care neagă sau falsifică ororile epocii sovietice”, se mai arată în mesaj.

În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, 18.392 de persoane au fost ridicate din propriile locuințe și deportate în Siberia și Kazahstan, în cadrul unei operațiuni de represiune organizate de regimul sovietic împotriva populației din teritoriile anexate de URSS în urma Pactului Ribbentrop-Molotov.


Articolul precedentPrimăria municipiului Soroca își reafirmă angajamentul de a promova măsuri de eficiență energetică și dezvoltare durabilă
Articolul următorMeteo: Cod galben de instabilitate atmosferică, valabil până la ora 21.00
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.