În atenția tinerilor care preferă serviciul civil celui în termen

0
44

De astăzi a început primirea cererilor privind scutirea de serviciul militar în termen și de încorporare în serviciul civil, de la cetățenii care au atins vârsta de recrutare. Această perioadă se va extinde până pe data de 30 septembrie 2021.

Aceste cereri sunt recepționate în corespundere cu Legea nr.156/2007 Cu privire la organizarea serviciului Civil de alternativă  și Dispoziției Centrului Serviciului Civil nr.34 din 19 iulie 2021. Această Cerere se depune personal de cetățeanu care cere înlocuirea serviciului militar în termen cu serviciul civil.

IMPORTANT! Persoanele care vor fi încorporate în serviciul civil nu sunt supuși controlului medical.

Articolul precedentFăcătorul de minuni și aducătorul de ploi, Sf.Ilie, este sărbătorit astăzi de creștinii de rit vechi
Articolul următorCetatea Soroca va găzdui în această lună „Gala Limbii Române”
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.