Primarii din Soroca s-au răzgândit! Dodon nu mai este “trădător de țară”?

3
1728

Cu mare tam-tam s-a anunțat astăzi că 22 de președinți și vicepreședinți de raioane și peste 400 de primari își anunță susținerea pentru “candidatul independent” la funcția de președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon. Cel care a anunțat la tribună acest lucru, a fost Veaceslav Rusnac, președintele raionului Soroca. Deși Veaceslav Rusnac și-a luat concediu pentru această perioadă, și deci la acest eveniment a fost în calitate de persoană fizică, el a declarat că vorbește din numele cetățenilor, care de fapt nu l-au delegat să o facă.

Cât privește cine sunt primarii din raionul Soroca ce au semnat această declarație așa și nu am aflat, nici Veaceslav Rusnac și nici deputata Aliona Pelipețchi, lidera socialiștilor locali, nu ne-au răspuns la telefon.

Între timp am discutat cu unii primari care au semnat recent declarația de susținere pentru Igor Dodon, dar care acum un an și ceva în urmă semnaseră o altă declarație în care președintele era primul în lista “trădătorilor de țară”. 

“Eu am semnat declarația de susținere a lui Igor Dodon, ne spune Serghei Cetulean, primarul comunei Parcani. Nu vreau ca în țară să fie haos. Igor Dodon este un președinte bun, foarte bun. Nici anul trecut nu era rău. Dacă am semnat atunci, timp de un an de zile m-am convins că nu mai este trădător de țară”. Și primarul de Băxani este printre semnatarii de atunci și de acum. “Da, am semnat această declarație fiindcă m-a ajutat la reparația drumurilor. Dacă nu mă susținea el, posibil nu mai trecea demersul respectiv. Cât privește declarația de anul trecut, pe parcurs mi-am dat seama că nu este trădător de țară.”

Și totuși oare când au fost sinceri primarii, atunci sau acum?  


Articolul precedentAsociația Obștească „Parlamentul-90” o susține pe Maia Sandu, iar 22 de președinți și vicepreședinți de raioane și peste 400 de primari sunt pentru Igor Dodon
Articolul următorȘi astăzi suntem pe + 915, inclusiv 7 cazuri la Soroca. Și la decese + 17
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

3 COMENTARII

  1. Mă numesc Victor Popovici, sunt născut în satul Dărcăuți, raionul Soroca. Îmi pare foarte rău că primarul satului Dărcăuți Oleg Rozimovschi ce ar trebui să se abțină de la declarațiile politice influențează sătenii la alegerea liberă. Eu am altă părere, care nu corespunde cu primarul satului și sunt indignat că anume el s-a găsit să mă îndrumeze. Nu va fi așa domnule primar eu am părerea pe care o împărtășec cu săteni mei plecați de acasă în lumea mare ți cei de acasă fiindcă dodoneii ca tine Oleg ne-au cumpărat biletele de plecare, nu vă vrem mai mult. Ajunge prostia socialistă-comunistă vrem să trăim bine ca toată lumea din Europa.
    Declarație făcută de o persoană care azi e cu una mâne cu alta. Mii rușine de tine Oleg, și mă mândresc de sătenii mei cu care comunic regulat și împărțim părerile.
    Victor Popovici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.