Biserica satului Șolcani poartă hramul Sfântului Ierarh Nicolae, iar anterior în această curte se afla o altă biserică de lemn acoperită cu șindrilă, atestată la 1793. Din motive necunoscute bisericuța a ars, iar de la ea a mai rămas doar locul pristolului. Noua biserică ortodoxă a fost finisată la 1905, însă doar peste câteva decenii norii negri ai ateismului sovietic s-au abătut asupra ei.
Chiar dacă biserica din Șolcani a fost închisă în 1962, aceasta nu a fost transformată în depozit sau altă instituție, cum se întâmpla în alte părți. Ba chiar locuitorii satului, fără să anunțe autoritățile, au strâns 12 mii de ruble și au făcut o reparație capitală.
„Cheia era la fostul staroste, la moș Timofte și moș Mihail care a trăit aici mai la vale, la niște oameni care au trăit cu frica de Dumnezeu. Au fost încercări, dar lumea s-a adunat și a fost împotrivă, că au vrut să deschidă aici un muzeu ateist” își amintește Leon Străinu.