Expertul în sănătate publică Ala Tocarciuc a făcut o prognoză înspăimântătoare: fără izolare generală, în Moldova se va ajunge la 10.000 de contaminări cu COVID-19 pe zi.
Din punct de vedere epidemiologic, acum ar fi indicată intrarea într-un regim general de autoizolare a populației Republicii Moldova, a apreciat Ala Tocarciuc. Notăm că, la începutul verii, Ala Tocarciuc a estimat că se va ajunge la un număr de contaminări zilnice de 1.000 de cazuri. „Situația este mult mai gravă decât la începutul verii. Intrarea în carantină ar rupe lanțul infectărilor”, a spus Ala Tocarciuc. În opinia expertului în sănătate publică, în actualul ritm al incidenței COVID-19, se poate ajunge la un bilanț dramatic al infectărilor, de până la 10.000 de cazuri pe zi.
Regimul general de carantină ar permite izolarea la domiciliu a persoanelor infectate, dar care nu cunosc că s-au îmbolnăvit, pentru că nu au efectuat testul, a explicat specialistul. Ala Tocarciuc a apreciat că regimul general de carantină nu este aplicat în Republica Moldova mai mult din rațiuni de ordin politic, dar nu de ordin economic – avem alegeri prezidențiale fixate pentru 1 noiembrie. Cât privește rațiunile de ordin economic din cauza cărora nu este dorită declararea unei „carantine-2”, expertul în sănătate publică a spus că angajații bolnavi oricum nu sunt în măsură să activeze. (SURSA: Sputnic Moldova)