Regizorul, actorul, pedagogul Veniamin Apostol s-a născut la 15 august 1938 în comuna Dubna, din județul Soroca. Între 1945-1952 a învaţat la şcoala de şapte clase din satul natal, după care a absolvit Școala de iluminare culturală din Soroca, specialitatea lucrător de club (1955).
În perioada 1959-1964 şi-a făcut studiile la Facultatea de Teatru a Institutului de Arte „Gavriil Musicescu” din Chişinău (azi Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice), iar
între 1964-1969 a studiat la Institutul de Stat de Artă Teatrală „А. V. Lunacearski” din Moscova.
O, Doamne, ce minune mare e teatrul! Chiar şi actorul, care are de rostit o singură replică, consumă aceeaşi energie de creaţie, aceeaşi dăruire de sine şi este absolut sigur că fără el teatrul va înceta să mai existe. Şi toată lumea asta nar avea nici un sens (…). Actorul descifrează o frază, o replică, frământă un gând, pe care îl împarte cu coautorul său – Spectatorul.
Veniamin Apostol
În 1977 a susţinut teza de doctor în studiul artelor despre calea de creaţie a Teatrului Republican pentru Copii şi Tineret „Luceafărul”. Activitatea profesională şi-a început-o în
1956 în calitate de inspector-metodist la Secţia raională cultură din Ocniţa. A fost regizor (1968-1977, 1981-1985) şi prim-regizor (1977-1981) la Teatrul Academic Moldovenesc MuzicalDramatic „A. S. Puşkin” (actualmente Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”), prim-regizor la Teatrul Dramatic Rus „A. P. Cehov” din Chişinău (1985-1989), rector (1991-1999), apoi şef Catedra regie (1999-2000) la Institutul de Arte „G. Musicescu”
din Chişinău.
Năvalnic, clocotitor, vulcanic, exigent, generos şi sensibil, s-a dăruit fără milă profesiei şi oamenilor, actorilor, studenţilor, spectatorilor (…). Deceniile lucrate pe scenă pentru el nu însemnau un stagiu, o cifră, un răboj, o funcţie – însemnau o viaţă, o cauză, veşnica teamă de a nu scăpa ceva din tot ceea ce se cerea văzut, gândit, analizat, însumat şi transmis altora. Veniamin Apostol a însemnat pentru noi timpul teatral naţional, atâta cât a avut de trăit întru teatru.
Pavel Proca
Veniamin Apostol a adus în regia basarabeană un suflu nou, promovând o factură poetico-psihologică a artei teatrale, descătuşarea totală a actorului, jocul firesc, bogat, expresiv,
interiorizat (Gh. Cincilei). Ca regizor a debutat în 1969 cu spectacolul Noaptea cu privighetori după piesa lui O. Ejov. În anii 1970-1980 a pledat pentru teatrul realist, spectacolele puse în scenă în această perioadă impunându-se „prin deschiderea lor interioară, prin polisemia metaforei scenice, prin îmbinarea armonioasă a realului cu liricul sau comicul” (Maria Mâţu, critic teatral): Al patrulea de K. Simonov (1970), Toate trei anotimpurile de A. Busuioc (1972), Slugă la doi stăpâni de C. Goldoni (1975), Preşedintele de D. Matcovschi (1975), O vânătoare de raţe de A. Vampilov (1976), Casa mare de I. Druţă (1977), Tata de D. Matcovschi (1978), Pe-o gură de rai de I. Podoleanu (1980), Pomul vieţii de D. Matcovschi (1980), Curajul bărbaţilor de A. Marinat (1981), Abecedarul de D. Matcovschi (1983) ş. a.
Era regizorul care ştia ce vrea de la actor. (…) Avea harul să-i descătuşeze sufletul, să-l dezlănţuie, să-l răvăşească. (…) A avut o fire contradictorie, un optimism incurabil. (…) A
fost omul sufletului, omul durerii, al bucuriei şi al luminii.
Ninela Caranfil
După 1985 regizorul se orientează spre teatrul brechtian, care prezintă o îmbinare a teatrului realist cu cel idealist, abordând un repertoriu variat: Teroarea şi mizeriile
celui de-al III-lea Reich de B. Brecht (1985), Şase iulie de M. Şatrov (1985), Filomena Marturano de E. de Filippo (1986), Dictatura conştiinţei de M. Şatrov (1987), Mârţoaga cu clopoţei de I. Druţă (1987), Sperietoarea de D. Matcovschi (1989) ș. a. Etapa de după 1990 este marcată de căutări novatoare, regizorul punând accentul tot mai mult pe teatralitate. Dintre piesele montate în această perioadă vom menţiona: Inimă de
câine de M. Bulgakov (1990), Jocuri de noapte de Fran D. Gilroy (1991), Destinul de D. Matcovschi (1994), Trei surori de A. Cehov (1998) ş. a.
Ca actor a trăit intens prin universul uman al personajelor jucate în scenă, în filme, în spectacole televizate şi radiofonice: roluri episodice în filmele Lăutarii, regia E. Loteanu (1971), Bărbaţii încărunţesc devreme, regia V. Pascaru (1974), Botică în spectacolul Curajul bărbaților de A. Marinat (1981), Hyperion în filmul Luceafărul, regia E. Loteanu (1986), Voiniţki în filmul-spectacol Unchiul Vanea, regia V. Ţapeş (1991), Zilov în filmul-spectacol O vânătoare de raţe, regia V. Ţapeş (1993), Mihail Averianovici în filmulspectacol Salonul Nr. 6, regia V. Ţapeş (1998), Imanuil în spectacolul Tata (versiune nouă) de D. Matcovschi (1999), Adam în spectacolul radiofonic În faţa prăvăliei bijutierului de Karol Vojtila (2000) ş. a.
Veniamin Apostol avea un remarcabil potenţial de creativitate, multiplicând noi formule de spectacole, jucând rolurile principale cu o măiestrie actoricească deosebită, cultivând dragostea de teatru nu numai discipolilor săi, ci şi publicului.
Maria Mâţu
Concomitent cu activitatea artistică din teatru, a realizat o frumoasă carieră pedagogică. A început în 1973 ca simplu lector al Institutului de Arte din Chişinău, devenind ulterior conferenţiar (1993) şi profesor universitar (1994). În 1999 devine nembru-corespondent al Academiei RomânoAmericane de Arte și Științe. Spectacolele montate de Veniamin Apostol şi rolurile pe care le-a interpretat s-au bucurat de aprecierea publicului, aducându-i şi multiple premii şi distincţii. În 1977 i s-a conferit titlul de Maestru în Arte, în 1982 a devenit Artist Emerit al Artei, iar în 1988 – Artist al Poporului din Republica Moldova.
În 1996 i s-a decernat Premiul Naţional pentru interpretarea rolurilor: Voiniţki în filmul-spectacol Unchiul Vanea, Baronul în filmul televizat Infernul şi Zilov în spectacolul televizat O vânătoare de raţe. În acelaşi an devine cavaler al Ordinului Republicii. S-a stins din viaţă la 14 decembrie 2000. În 2009 a fost fondat la Soroca Teatrul „Veniamin Apostol”.
SURSA: Sabina Dodul, Biblioteca Naţională pentru Copii „Ion Creangă”