VIDEO: Consilierii din Parcani au adoptat mai multe decizii importante pentru comună

0
358
??

La data de șase martie a avut loc ședința Consiliului local al comunei Parcani. La ședință au participat toți cei 11 consilieri, președintă a ședinței fiind aleasă doamna Svetlana Boldescu. Pe ordinea de zi aleșii locali au avut 18 subiecte, dintre care au fost aprobate 17.

Forul local a fost transmis în direct pe site-ul observatorul.md și pe pagina de facebook a ziarului Observatorul de Nord în cadrul proiectului E timpul să fii activ, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer, prin intermediul Programului de granturi „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”. Anterior ședinței consiliului local s-a desfășurat ședința comisiei de specialitate, transmisă și ea online.

Primul subiect supus votului a fost cel cu privire la executarea bugetului primăriei Parcani pe anul 2019, care nu a adunat numărul necesar de voturi. Proiectul de decizie privind rectificarea bugetului pentru anul 2020 a fost votat pozitiv.

 Prin vor pozitiv, APL a luat la balanța primăriei Parcani rețeaua de apeduct pentru aprovizionare cu apă a comunei. Printr-o altă decizie s-a aprobat transmiterea rețelei de aprovizionare cu apă a comunei în gestiunea ÎM Parvolina.

A fost aprobat de asemenea impozitul pentru pășuni pentru anul 2020.  Calculul deținătorului de animale pe teritoriul comunei Parcani prevede următoarele tarife pentru anul curent: 

  • Satul Voloave, sectorul Ocolina: bovina- 44 lei; sector Volovița, bovina – 67 lei;  sector Camca, bovina – 99 lei, cabalina 109 lei, ovina și caprina 15 lei.
  • Satul Parcani: bovina 100 lei, cabalina 110 lei, ovina și caprina 15 lei.

Prin vot pozitiv s-a decis și scoaterea la licitație a unui teren pentru arendă. Consilierii au mai adoptat decizia de a corecta datele personale ale unui cetățean în acte, la cererea acestuia și numerele cadastrale la câteva acte ce aparțin altor cetățeni.

Aleșii locali au votat și pentru includerea drumurilor din satul Parcani și Voloave în programul Drumuri bune, în care comuna urmează să primească pentru lucrări de reparație a drumurilor 1milion 80 mii lei,  din care vor fi reparați cca 1500 de metri de drum în Parcani și în Voloave cca 1800 de metri de drum.

Proiectul de decizie ce prevede prelungirea contractului de comodat între primăria Parcani și Direcția Învățământ privind utilizarea sediului școlii primare din Parcani, pe un termen de cinci ani a fost votat pozitiv.

Decizia cu privire la procurarea utilajului video și altui utilaj necesar pentru a înregistra ședințele consiliului local și a difuza imaginile, contribuind astfel la ridicarea gradului de transparență a procesului decizional, de asemenea a fost adoptată.

S-a discutat de asemenea adresarea Inspectoratului de Poliție cu privire la crearea în comună a gărzii populare și stabilirea unui parteneriat între APL și poliție pentru a sigurarea ordinii publice și prevenirea încălcărilor legii. O decizie în acest sens însă va fi luată mai târziu, au decis autoritățile locale.

Mai multe detalii despre deciziile adoptate sau nu vedeți în imaginile video filmate la fața locului.

***

Această publicație a fost realizată cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului „E timpul să fii activ!” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.

Articolul precedentFiica din Italia caută donatori pentru tatăl aflat în Secția de Reanimare din Soroca
Articolul următorConflictul vecinilor ajunge și pe Facebook. Ce spune primăria?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.