Consilierii locali din Rublenița și-au mărit îndemnizațiile la 1000 de lei

0
1772
Conform CNAS, la data de 1 ianuarie 2020, de alocații sociale de stat majorate vor beneficia 9046 de persoane vârstnice care au un stagiu de cotizare mai mic de 15 ani.

La redacția ziarului “Observatorul de Nord” s-a adresat un locuitor al satului Rublenița. Acesta ne-a informat că la ultima ședință a consiliului local, consilierii din Rublenița și-au mărit îndemnizația pentru participarea la o ședință la 1000 de lei, deși înainte de alegeri aleșii locali au venit cu alte promisiuni și nu au declarat că vor lua o astfel de decizie. “Nu este corect pentru trei ore să ia câte o mie de lei, zice indignat pensionarul Ion Manea. Unii lucrează în sat paznici și primesc pe o lună întreagă 1000 de lei, iar ei doar pentru câteva ceasuri, unde este logica? Este plin satul de săraci care nici nu au cu ce face focul, nu au nici lucrurile necesare dar trăiesc cu o pensie de 600 de lei. Dar ei la consiliu cotilesc banii ceia și îi duc în vânt. Mai bine cu acești bani ar fi ajutați săracii din Rublenița, că fiecare din noi îi știe. Acești bani ei îi i-au pe nedreptate. Ei vor face în toată săptămâna ședință cu așa bani. Lasă să ia 100, lasă să ia 200, dacă se trudesc atâta”.

După verificarea în Registrul Actelor Locale am găsit și hotărârea cu pricina, și anume decizia 31/3 din 29.11.2019 „Cu privire la stabilirea indemnizațiilor aleșilor locali pentru participare la ședințele Consiliului comunal Rublenița”. Astfel noii aleși locali și-au dublat de la 500 de lei la 1000 de lei îndemnizațiile. L-am contactat pe Ghenadie Muntean, consilier local care a prezidat ședința în care s-a luat această decizie, totodată și liderul Partidului Democrat din raionul Soroca. „Propunerea a venit de la o parte din consilieri ca să mărim alocațiile pentru ședință cu ideea că cu banii pe care îi vom acumula vom face binefaceri pe teritoriul satului” argumentează decizia domnul Muntean. Întrebat de ce acest lucru nu a fost stipulat și în decizia pe care au votat-o unanim cei șapte consilieri prezenți la ședință, acesta a declarat că nu s-au gândit la așa lucru, dar că vor modifica în timpul apropiat acea decizie și vor indica ce se va face cu banii obținuți.

În alte sate din raionul Soroca, consilierii locali au decis anterior să primească diferite sume de bani pentru participarea la ședințe, la Iarova 150 lei, la Șolcani, Schineni și Cremenciug 200 lei, la Băxani și Rudi 250 lei. Primarul satului Șeptelici ne-a declarat că a bucurat-o decizia consilierilor locali din acest sat de a renunța la îndemnizații, iar toți acești bani vor merge spre restabilirea sondei arteziene din Șeptelici.


Articolul precedentDoi oameni au ars într-un incendiu produs la Slobozia-Cremene
Articolul următorMaia Sandu pune la zid guvernul Chicu! Platon poate să-și facă bagajele?
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.