(FOTO) Ambasadorul SUA a fost în vizită la familia de apicultori Cazac Efim și Irina, din satul Hristici

0
1185

Până la deschiderea oficială a Zilelor Americii la Soroca, ambasadorul SUA la Chișinău, Dereck Hogan, însoțit de familia sa și colaboratori ai ambasadei, a întreprins o vizită la familia de apicultori din satul Hristici, Efim și Irina Cazac, despre care Observatorul de Nord a scris anterior. Familia înaltului oaspete american a făcut cunoștință cu afacerea tinerilor soroceni și a gustat din produsele dulci marca locală „Cazac”.

Gazdele au relatat domnului ambasador și persoanelor care l-au însoțit despre faptul că „…apicultura este o ocupație mai veche în familia Cazac. Or, Efim și Irina sunt reprezentanții celei de-a patra generații de apicultori, iar generația a cincea degrabă le va călca pe urme”. Bunăoară, micuțul Alexandru (care nu se teme de înțepăturile albinelor și le suportă cu stoicism) deja este de mare „ajutor” și permanent este cu tati printre albinuțe. Să mai menționăm și faptul că succesele acestei familii au fost posibile grație experienței și străduințelor proprii, dar și sprijinului acordat de USAID.

Actualmente prisaca celor doi gospodari, Irina și Efim Cazac, deține în posesie peste 400 de stupi și produce pe sezon circa 10 tone de miere de cea mai înaltă calitate. După cum ne-a relatat primarul satului Hristici, Ivan Alexei, în localitate activează vreo opt apicultori cu experiență, iar familia Cazac, care moștenește această îndeletnicire de la bunei, este printre cei mai iscusiți.


La finele vizitei, după cum este tradiția la moldoveni, oaspeții au fost invitați la umbra unui nuc bătrân, la o simbolică degustație, și au primit de la gazde mici cadouri cu producție BIO…

Dan AOLEI


Articolul precedentMarcela Mardici. A fi pedagog…
Articolul următorFapte văzute, auzite și trăite (XXI)
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.