(Video) Bibliotecarii din raionul Soroca, la ora bilanțului, în pragul sărbătorii profesionale

0
326

La 23 aprilie este marcată Ziua bibliotecarului. Bibliotecarii din raionul Soroca însă au sărbătorit ziua profesională un pic mai devreme. Astfel, la 17 aprilie, cei care fac legătura dintre cititori și carte, s-au adunat în incinta Palatului de Cultură Soroca, unde a avut loc o festivitate închinată cărții, bibliotecii și bibliotecarilor.

În cadrul evenimentului, Tamara Boboc-Coșciug, specialist superior la Secția raională Cultură și Turism, a prezentat bilanțul activității rețelei de biblioteci din raion. 37 dintre cele 58 de biblioteci fac parte din programul NOVATECA, în care au fost dotate cu tehnică modernă. Investițiile pentru achizițiile de carte sunt mici, dar au crescut în ultimii ani, a menționat doamna Coșciug. 

Autoritățile publice raionale au decernat cu diplome mai multe bibliotecare din raion, dar și primarii care se implică activ și sprijină dezvoltarea activității bibliotecilor din sate.

Totodată, în cadrul festivității a fost anunțat rezultatul concursului “Istoria satului meu”, desfășurat printre bibliotecarii din raionul Soroca. Cei mai buni autori de materiale au primit diplome și premii bănești.

Centrul de Documentare și Informare “Mihail Sadoveanu” din municipiul Soroca, de asemenea a gratificat mai mulți specialiști în domeniu, în special pe cei care au ajuns la o vârstă onorabilă, fiind devotați profesiei de bibliotecar.

Șeful Secției raionale Cultură și Turism, Grigore Bucătaru a felicitat  specialiștii cu prilejul sărbătorii profesionale și a transmis un mesaj de felicitare, dar și diplome din partea ministrei Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc.

Atmosfera de sărbătoare a fost completată de artiști artiști afirmați, dar și tinere talente din raionul Soroca.

Mai multe detalii de la eveniment citiți în ediția de săptămâna viitoare a ziarului Observatorul de Nord.


Articolul precedentJazz’n Chișinău Festival ajunge mâine și la Soroca
Articolul următorAstăzi a fost inaugurat sediul Sectorului nr.1 al poliției din Soroca
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.