La Stoicani a avut loc slujba de pomenire a eroilor căzuți pe câmpul de luptă

0
226

Ieri la Cimitirul ostașilor români din Stoicani a fost susținută slujba de pomenire a eroilor căzuți pe câmpul de luptă, în perioada celui de al doilea război mondial.

Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți ai Mitropoliei Basarabiei, printre care și părintele Bisericii „Sfinţii Martiri Brâncoveni” Sorin Huluța. De asemenea, cei prezenți au venit cu cuvântări, iar elevii, inclusiv cei de la gimnaziul din Stoicani, au prezentat un recital, prin care și-au manifestat recunoștința predecesorilor pentru faptele lor eroice.

“Amintirea trebuie să fie regina peste tot și toate, mai ales în acest an al Centenarului Marii Uniri, doar așa vom merge înainte, căci nu există viitor fără trecut. Doar cinstind înaintașii, cei care au dat dovadă de eroism, au luptat pentru țară, pentru limbă și credința strămoșească, vom fi un neam unit”, a menționat în discursul său, Olga Ghergheligiu-Sălcuțan, profesoară de limba română.

“Această zi este înălțătoare pentru că spunem Hristos a înalțat. Pe această dată obișnuim să îi cinstim pe cei care au căzut pe câmpurile de luptă, dar și pe cei care i-am uitat. Astfel facem drepatate”, a declarat Mihai Zeamă, profesor de istorie.

La rândul său, primarul de Stoicani, Serghei Bric, a mulțumit părintelui Sorin Huluță, pentru susținerea de a reconstrui acest cimitir. “Intenționăm să punem câte o cruce fiecărui ostaș”, a mai menționat primarul.

“Aici a fost cimitirul ostașilor nemți și români, ne spune o localnică. În ultimii ani sunt cinstiți în satul nostru cei care și-au pierdut viața pentru apărarea patriei și ne bucurăm de aceasta”, transmite Silvia Ursu, locuitoare a satului Stoicani.

Menționăm că în acest an, la 17 mai credincioşii serbează Înălţarea Domnului Isus Hristos.


Articolul precedentFotografia zilei: Noaptea muzeelor în Cetatea Soroca
Articolul următorEmisiunea “OBSERVATORUL”: Cum se gestionează evacuarea gunoiului în Soroca?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.