Vasile Tofan propune reforme dure pentru un stat mai suplu, reguli simple pentru afaceri și schimbări la pensii

0
132

Reducerea aparatului public, reformarea sistemului de pensii, privatizarea proprietăților statului, rescrierea Codului muncii și schimbarea modului în care este tarifată apa se numără printre măsurile propuse de Vasile Tofan, candidatul PAS pentru funcția de Prim-ministru, într-un mesaj publicat recent pe Facebook. Textul, intitulat „La răscruce”, descrie Republica Moldova drept un stat aflat sub o presiune economică și demografică tot mai mare, în care deciziile dificile nu mai pot fi amânate.

În mesajul său, Vasile Tofan pornește de la trei profiluri de lideri politici: împăciuitorul, politicianul capabil să supraviețuiască într-un mediu complicat și reformatorul pregătit să adopte măsuri dure. În opinia sa, Republica Moldova ar avea nevoie de toate aceste calități într-o singură persoană.

„Lucrurile în Moldova sunt însă atât de complicate încât avem nevoie de toți trei într-unul. Împăciuitorul – pentru că țara, divizată și dezamăgită, trebuie cusută înapoi. Animalul politic – pentru a rezista cumva în jungla asta, să poată realiza ceva. Reformatorul – pentru că resursele sunt deja la limită și fără a reporni economia, restul dominourilor vor pica automat”, afirmă Vasile Tofan.

Economia, în centrul transformării

Prima direcție propusă este dezvoltarea unui mediu economic în care antreprenorii să poată activa cu mai puține obstacole administrative. Vasile Tofan consideră că Republica Moldova ar trebui să devină cea mai prietenoasă țară europeană pentru afaceri, astfel încât să stimuleze companiile locale și să atragă investitori interesați să folosească țara drept platformă pentru exporturi.

Potrivit lui, orice licență, comisie, agenție sau reglementare nouă ar trebui evaluată prin prisma efectului pe care îl are asupra antreprenorilor.

„Pentru mine, aceasta e: Moldova ca cea mai prietenoasă țară Europeană pentru antreprenori (Moldova – Europe’s most business friendly country). Pentru că dacă vom avea afaceri de succes, vom avea și venituri fiscale pentru toate restul”, susține autorul mesajului.

El indică Singapore, Irlanda și Estonia drept exemple de țări de la care Republica Moldova s-ar putea inspira, insistând că procedurile pentru afaceri trebuie să fie considerabil mai simple decât în alte state din regiune.

Un aparat public mai mic, dar mai eficient

O parte importantă a mesajului este dedicată sectorului bugetar. Vasile Tofan susține că numărul instituțiilor și al angajaților publici trebuie redus, iar structurile care au atribuții similare ar trebui comasate sau eliminate. În același timp, el afirmă că angajații rămași în sistem ar trebui să fie mai bine plătiți și să lucreze într-o administrație mai eficientă.

„Avem nevoie de un sector bugetar mult mai mic, dar mai eficient și bine plătit”, se arată în mesaj. Vasile Tofan propune și plafonarea salariilor din sectorul public la patru sau cinci salarii medii, cu excepții limitate pentru specialiștii cu profiluri tehnice rare. Măsura nu ar produce, în opinia sa, economii bugetare majore, dar ar putea contribui la restabilirea sentimentului de echitate socială.

Pentru angajații disponibilizați în urma reorganizărilor, autorul propune sprijin pentru trecerea în sectorul privat, unde există un deficit de forță de muncă.

Privatizări și o nouă abordare fiscală

În privința întreprinderilor de stat, Vasile Tofan propune audituri anuale realizate de companii internaționale și listarea la bursă a cel puțin 25% din acțiuni, ca etapă inițială spre privatizare.

Terenurile și clădirile deținute de stat ar urma, potrivit viziunii sale, să fie privatizate într-un ritm accelerat. Argumentul prezentat este că proprietățile publice sunt deseori administrate ineficient sau sunt oferite în chirie la prețuri mult mai mici decât valoarea de piață.

Reforma fiscală este descrisă drept nepopulară, dar inevitabilă. Vasile Tofan consideră că investițiile, munca și acumularea de capital trebuie încurajate, pentru ca economia Republicii Moldova să treacă de la un model bazat pe remitențe și consum la unul orientat spre investiții și exporturi.

Amalgamarea localităților și eliminarea raioanelor

Mesajul abordează și reforma administrației publice locale. Vasile Tofan critică pragul de 3.000 de locuitori pentru primării și susține o formulă mai amplă, care ar presupune formarea a aproximativ 40 de municipalități și eliminarea raioanelor.

El pune sub semnul întrebării sustenabilitatea actualului model de amalgamare, inclusiv din cauza costurilor pentru stimulentele financiare acordate localităților care acceptă să se unească.

În opinia sa, reforma a avansat deja prea mult în forma actuală pentru a putea fi schimbată cu ușurință, însă problema trebuie analizată înainte ca mecanismul să producă noi cheltuieli administrative.

Codul muncii, pensiile și limitele împrumuturilor

Vasile Tofan cere rescrierea Codului muncii, astfel încât întreprinderile să poată angaja și disponibiliza mai ușor. El afirmă că o piață a muncii mai flexibilă ar încuraja crearea locurilor de muncă și ar elimina situațiile în care companiile nu pot concedia angajați care încalcă grav regulile.

Pentru sistemul de pensii sunt propuse trei măsuri: creșterea graduală a vârstei de pensionare, plafonarea pensiilor considerate excesive și introducerea Pilonului II, bazat pe acumularea unor contribuții în conturi individuale.

Autorul mesajului mai propune stabilirea prin lege a unui plafon al datoriei publice de sub 40% din produsul intern brut și a unui deficit bugetar anual mai mic de 3%. Depășirea limitelor ar urma să fie permisă doar în situații extraordinare, precum pandemiile sau catastrofele naturale.

Mai puține controale și o agricultură adaptată climei

O altă măsură propusă este instituirea unui moratoriu asupra controalelor efectuate la întreprinderi, cel puțin până la relansarea economiei. Vasile Tofan susține că antreprenorii pierd prea mult timp cu raportările, registrele și solicitările venite din partea instituțiilor statului.

În agricultură, subvențiile ar trebui orientate mai puțin spre acoperirea pierderilor și mai mult spre retehnologizare, irigare și adaptarea la schimbările climatice. Actualul model, în care statul compensează periodic pierderile agricultorilor, este calificat drept nesustenabil.

Apa, tratată ca o resursă deficitară

Vasile Tofan atrage atenția și asupra deficitului de apă, despre care afirmă că lipsește din agenda publică. Printre măsurile propuse se numără captarea apei pluviale, construirea lacurilor de acumulare, împădurirea, explorarea apelor subterane și repararea rețelelor de apeduct pentru reducerea pierderilor.

Pentru că aceste proiecte ar necesita ani sau chiar decenii, el susține majorarea tarifelor și introducerea unor prețuri diferențiate în funcție de volumul consumat.

„Câte puțin, vom învăța să facem dușuri de 3 minute și să tratăm apa ca aurul, ca în Israel”, afirmă Vasile Tofan.

Integrarea europeană, misiunea principală

Pe lângă reformele economice și administrative, Vasile Tofan consideră că principala misiune a autorităților rămâne accelerarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană și implementarea legislației europene.

În mesaj sunt enumerate și alte domenii care ar necesita intervenții simultane: apărarea, securitatea, energia, sănătatea, drumurile, forța de muncă și inteligența artificială.

Autorul recunoaște că aplicarea tuturor măsurilor ar fi extrem de dificilă și că multe dintre ele ar provoca nemulțumiri. Totuși, el susține că reformele radicale au produs rezultate și în alte state confruntate cu probleme economice grave.

„Luate la un loc – o misiune extrem de dificilă, dar nu imposibilă. Saakashvili și Bendukidze au reușit să livreze într-o situație mult mai proastă în Georgia, iar Milei într-una efectiv apocaliptică în Argentina. Deci se poate face și în Moldova”, conchide Vasile Tofan.


Articolul precedentCe construiește familia Cimbriciuc în loc de fostul local Floricica? / VIDEO
Articolul următorCe trebuie să faci dacă ți-a fost evacuat automobilul: Sfaturile avocaților
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.