Dosarul prejudiciilor de la Aeroportul Internațional Mărculești: Ghenadie Mînăscurtă a fost recunoscut vinovat, dar a scăpat de pedeapsa penală

0
858

Trei persoane vizate într-un dosar penal legat de administrarea patrimoniului Î.S. „Aeroportul Internațional Mărculești” au fost recunoscute vinovate de instanță, însă procesul penal a fost încetat pentru că a intervenit termenul de prescripție. Sentința a fost pronunțată recent de Judecătoria Soroca, sediul Florești, după patru ani de examinare a cauzei.

În dosar figurează și Ghenadie Mînăscurtă, actual viceprimar al municipiului Soroca, acuzat în legătură cu depășirea atribuțiilor de serviciu pe când era reprezentant al Guvernului în Aeroportul Internațional Liber Mărculești.

Astfel, instanța a constatat că „în urma acțiunilor sale, ce depășesc în mod vădit limitele drepturilor și obligațiilor acordate prin lege, Ghenadie Mînăscurtă a cauzat Î.S. „Aeroportul Internațional Mărculești” un prejudiciu material considerabil în sumă de 1 890 237 (un milion opt sute nouăzeci mii două sute, treizeci și șapte) euro 81 eurocenți și 62 472 (șaizeci și două mii patru sute șaptezeci și doi) dolari SUA 80 cenți, care la momentul depunerii cererii de chemare în judecată, constituie 38 809 905, (treizeci și opt milioane lei opt sute nouă mii nouă sute cinici) lei 08 bani”.

Totodată, avocatul lui Ghenadie Mînăscurtă respinge acuzația și constatările din sentință. „Dosarul penal împotriva lui Ghenadie Mînăscurtă a fost încetat, fără a fi stabilită vreo sancțiune, deoarece acțiunile sale de management nu au cauzat nicio pierdere financiară Republicii Moldova. Statul nu a suferit niciun prejudiciu, ba dimpotrivă, a avut de câștigat prin salvarea și securizarea unui activ public de importanță vitală. Acuzațiile sunt lipsite de probe, iar instanța de fond a fost profund dusă în eroare de sume astronomice și fictive invocate artificial, motiv pentru care decizia va fi desființată integral în Instanța de Apel.
Subliniem că domnul Mînăscurtă nu are nicio legătură cu faptele sau episoadele imputate celorlalți subiecți din dosar” se spune în răspunsul avocatului Virgiliu Mînăscurtă.

Cauza penală a fost examinată în ședință publică, în procedură generală. Potrivit sentinței, cauza vizează mai multe episoade produse în anii 2015 și 2017. Primul ține de contracte și acorduri adiționale semnate cu o companie din Federația Rusă, prin care datorii ale întreprinderii ar fi fost recunoscute drept credit comercial, cu o dobândă de 30% anual. Instanța a reținut că aceste acțiuni au fost defavorabile întreprinderii și au dus la un prejudiciu material indicat în document la peste 38,8 milioane de lei.

Un alt episod se referă la schimbul unor mijloace de transport aflate la balanța întreprinderii. Potrivit instanței, unele bunuri au fost transmise către un agent economic, iar în schimb au fost primite alte bunuri evaluate la o valoare mai mică. În acest context, în sentință sunt indicate prejudicii de 1.291.366 lei și 638.211 lei.

Toți cei trei inculpați au pledat nevinovați. Apărătorii lor au solicitat achitarea, invocând lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii. Procurorii au cerut însă recunoașterea vinovăției și încetarea procesului penal în legătură cu intervenirea termenului de prescripție.

Instanța a constatat că vinovăția inculpaților a fost demonstrată, dar a stabilit că faptele incriminate au fost comise în perioada iulie 2015 – februarie 2017, iar infracțiunea prevăzută de art. 328 alin. (1) Cod penal era, la data comiterii, una mai puțin gravă. Prin urmare, termenul de prescripție de cinci ani expirase.

Ghenadie Mînăscurtă a fost recunoscut vinovat într-un episod, iar ceilalți doi, în două și, respectiv, trei episoade. În toate cazurile, procesul penal a fost încetat în legătură cu intervenirea termenului de prescripție de tragere la răspundere penală. Totodată, instanța a aplicat celor trei măsura preventivă de obligare de a nu părăsi țara până la intrarea sentinței în vigoare.

Acțiunea civilă înaintată de Agenția Proprietății Publice împotriva celor trei inculpați a fost admisă în principiu. Instanța a lăsat stabilirea exactă a cuantumului prejudiciului pentru o eventuală examinare în ordine civilă. Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Nord în termen de 15 zile de la data pronunțării, prin intermediul Judecătoriei Soroca, sediul Florești.

Cazul readuce în discuție o problemă sensibilă pentru administrarea proprietății publice: chiar și atunci când instanța constată vinovăția, durata examinării unui dosar poate face imposibilă aplicarea unei pedepse penale. Rămâne de văzut dacă partea civilă va continua demersurile pentru recuperarea prejudiciului în instanța civilă.


Articolul precedentSprijin pentru cetățeni în zilele caniculare: Apă distribuită gratuit la Soroca
Articolul următorMeteo, 2 iulie 2026: zi toridă, fără precipitații
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.