Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a premiat câștigătorii concursului republican „Prin Memorie și Recunoștință spre viitorul european”, competiție dedicată promovării memoriei istorice, valorilor democratice și educației pentru cetățenie activă în rândul elevilor din Republica Moldova.
În cadrul ediției din acest an au fost evaluate 139 de lucrări video, realizate cu participarea a 327 de elevi. Printre laureații concursului sunt Maxim Smîntaniuc, elev la Gimnaziul „Viorel Cantemir” din Sofia, Drochia, coordonat de profesoara Aurelia Mocanu, care a ocupat locul III și Mariana Burcă, elevă la Gimnaziul din satul Ciutulești, Florești, căreia juriul i-a acordat mențiune pentru contribuții valoroase și abordări originale.
Concursul „Prin Memorie și Recunoștință spre viitor european” urmărește consolidarea culturii memoriei istorice în rândul tinerilor și încurajarea reflecției asupra trecutului, ca fundament pentru construirea unei societăți democratice și europene.














