Ca cireșul după furtună: puterea de a rămâne în picioare

0
42

  În această dimineață, privind prin geamul blocului, în care locuiesc la pomul de cireș rămas în picioare după vântul puternic din noaptea trecută, am înțeles încă o dată cât de mult seamănă natura cu viața oamenilor.

Deși furtuna a fost nemiloasă, iar multe ramuri au fost frânte, copaci doborâți și chiar pagube care au lăsat urme dureroase în jur, acest cireș a rămas semeț, drept și mândru, ca un simbol al rezistenței.

Cu vârful încărcat de flori albe, delicate și pline de viață, pare că sfidează orice pericol, refuzând să se lase învins.

A rămas acolo, neclintit, înfruntând un destin care pentru mulți alți copaci a fost ireversibil. Și totuși, el continuă să înflorească, promițând roade bogate, cireșe dulci și aromate, care vor aduce bucurie tuturor gurmanzilor acestei frumuseți de primăvară.

Așa sunt și oamenii puternici. Chiar și atunci când vânturile vieții lovesc fără milă, când obstacolele par prea grele, iar încercările amenință să frângă totul, ei aleg să rămână în picioare. Luptă, rezistă și nu renunță. Iar tocmai această putere de a merge mai departe îi transformă în învingători.

Rafalele puternice de vânt din noaptea trecută au lăsat în urmă un peisaj de neliniște și fragilitate, provocând incidente grave, cu persoane rănite și pagube materiale semnificative. Copaci și crengi au fost doborâți în mai multe zone ale țării, iar parcuri și locuri de joacă au fost atinse de forța neîmblânzită a naturii.

În mijlocul acestei tulburări, un cireș a rămas însă neclintit, ca și cum furtuna ar fi ocolit în tăcere prezența lui. Singur și întreg, el pare să păstreze în sine o liniște care nu cedează, o rezistență tăcută în fața haosului din jur — o mărturie vie că, uneori, fragilitatea aparentă ascunde cea mai profundă forță.

La fel ca acest pom de cireș, omul care nu se lasă răpus de greutăți va înflori din nou. Va rodi prin muncă, prin răbdare și prin credința că după fiecare furtună vine liniștea, iar după fiecare încercare — roadele meritate ale efortului și ale sufletului neînfrânt.

 Delia DUMITRESCU


  • ETICHETE
  • AB
Articolul precedentTrucarea unei licitații – au fost reținute patru persoane, iar alte șase persoane au fost citate
Articolul următorDe ce Aeroportul Mărculești se reorganizează cu viteza melcului
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.