În spațiul online a fost distribuit un video în care este surprins un act de agresiune asupra unei tinere. Informăm că, polițiștii din Drochia au stabilit că incidentul a avut loc în noaptea de 3 spre 4 aprilie curent, în urma unui conflict izbucnit între persoanele implicate.
Victima este o tânără de 20 de ani, care a fost agresată fizic de alte două fete, de 16 și 18 ani, cunoscute acesteia. A fost pornită o cauză penală pentru huliganism. În continuare, polițiștii și procurorii desfășoară acțiuni pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și finalizarea urmăririi penale într-un termen cât mai restrâns.














