Programului național „Servicii de prevenire și intervenție privind fenomenul de bullying în instituțiile de învățământ primar și secundar, ciclul I și II” va fi implementat de Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu AO Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii.
Ministerul a selectat 38 de instituții de învățământ din 23 de raioane și municipii acoperind toate regiunile Republicii Moldova. Selecția școlilor a fost realizată astfel încât să asigure reprezentativitate geografică și diversitate instituțională, fiind incluse atât instituții mari din mediul urban, cât și școli din comunități mai mici, unde accesul la servicii specializate este mai limitat. Programul va include instruirea tuturor celor peste 2500 de cadre didactice din instituțiile participante; sesiuni de formare desfășurate pe parcursul a 9 luni, începând cu 1 aprilie 2026; intervenții specializate pentru copiii aflați în situații de risc; dezvoltarea mecanismelor instituționale de prevenire și raportare a cazurilor de bullying.
În raionul Soroca Programul va fi implementat la Liceul Teoretic „Ion Creangă”
Foto: simbol














