Un tânăr de 21 de ani și un bărbat de 42 de ani au fost condamnați pentru escrocherie

0
27

Procuratura municipiului Chișinău informează despre pronunțarea a două sentințe de condamnare în privința unui tânăr de 21 de ani și a unui bărbat de 42 de ani, ambii fiind găsiți vinovați de comiterea infracțiunii de escrocherie.

Prin sentințele pronunțate, tânărul a fost condamnat, pentru concurs de infracțiuni, la 4 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. Bărbatul a fost condamnat la 3 ani de închisoare și cu privarea de dreptul de a ocupa funcții sau de a exercita activități legate de gestionarea mijloacelor financiare, pe un termen de 3 ani. Executarea pedepsei a acestuia a fost suspendată condiționat, pe un termen de probațiune de 3 ani.

În cazul tânărului, potrivit materialelor din dosar, în perioada octombrie 2023 – septembrie 2024, acesta a comis cinci episoade de escrocherie. Tânărul se prezenta drept curier al unei companii de taxi, sub pretextul preluării coletelor și transportării acestora la destinație. De asemenea, pentru a-și ascunde adevărata identitate, își crea conturi false folosind identități fictive.

După preluarea coletelor, tânărul nu le livra la destinație, ci le însușea. Coletele conțineau bani în valută națională și străină, articole de îmbrăcăminte, telefoane mobile și alte bunuri. Prejudiciul total cauzat victimelor constituie aproximativ 50 000 de lei.

Inculpatul și-a recunoscut vina parțial.

În cazul bărbatului, potrivit materialelor cauzei, în perioada aprilie – decembrie 2025, acesta a făcut cunoștință cu partea vătămată, o femeie din Ucraina, pe aplicația Tinder. Ulterior, comunicarea a continuat pe Instagram și Telegram. Acesta s-a dat drept om de afaceri din București, România.

În timp, inculpatul a câștigat încrederea victimei, creând impresia unei relații apropiate și serioase, întâlnindu-se de mai multe ori în persoană. Ulterior, a început a cere bani de la femeie sub diverse pretexte: că o poate ajuta să investească și să obțină câștiguri rapide, precum și că o poate sprijini în perfectarea actelor pentru obținerea unei vize pentru plecarea în SUA. Femeia a luat mai mulți bani cu împrumut, inclusiv și-a vândut și apartamentul din Ucraina. Transferurile au fost efectuate atât online, inclusiv prin criptomonedă, cât și direct, în numerar.

În realitate, aceste promisiuni erau false. După ce a intrat în posesia banilor, inculpatul a întrerupt orice contact cu victima și a investit sumele primite într-o platformă de trading.

Prin aceste acțiuni, inculpatul a cauzat victimei un prejudiciu total de peste 30 000 de dolari SUA.

În cadrul ședinței de judecată, inculpatul și-a recunoscut vina, și-a exprimat regretul pentru faptele comise declarând că intenționează să restituie integral prejudiciul cauzat victimei.

Instanța a decis să încaseze din contul inculpatului, în beneficiul părții vătămate, suma de 30 457 dolari SUA cu titlu de prejudiciu material și suma de 100 000 lei cu titlu de prejudiciu moral.


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentRaioanele Soroca, Florești, Sângerei și municipiul Bălți au apă potabilă / VIDEO
Articolul următorCaptură de droguri pe traseul din apropierea satului Volovița
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.