Referendumul proURSS al Moscovei din 17 martie 1991, pe care autoritățile de atunci de la Chișinău au refuzat să-l susțină, au supărat mult de tot Kremlinul. Hotărâri de respingere au fost luate în cadrul celei de-a doua Mari Adunări Naționale din 16 decembrie 1990, dar și în plenul ședinței de Parlament din 12 februarie 1991.
Argumentul prim al MAN spunea că desfăşurarea referendumului în RSSM era inadmisbilă, deoarece: 1. URSS ocupase prin forţă armată în 1940 actualul teritoriu al RSS Moldova, iar menţinerea structurilor de ocupaţie – armata, KGB, PCUS – făcea imposibilă exprimarea liberă a voinţei cetăţenilor în cadrul unui referendum…” La rândul său, plenul Parlamentului menționa „incoerenţa logică, ştiinţifică şi juridică a întrebării propuse pentru plebiscitul unional”. Întrebarea din buletinele de vot era următoarea: „Consideraţi necesară păstrarea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste ca o federaţie reînnoită de republici suverane, egale în drepturi, în care vor fi pe deplin garantate drepturile şi libertăţile oamenilor de orice naţionalitate?”.
Confruntarea dintre centrul imperial și republica rebelă care insista pe construirea pas cu pas a premiselor pentru obținerea unei independențe reale devenise tema principală a edițiilor programului de știri „Mesager” al începutului de an 1991. În săptămîna referendumului, atmosfera generală era atât de încordată, încât provocări cu implicarea rău famatului KGB ori a structurilor militare sovietice era considerată ca și iminentă.
Îmi amintsc că în ziua de vineri de dinaintea duminicii referendumului, la redacție a parvenit știrea că în masivele împădurite din jurul Chișinăului ar fi fost concentrate trupe, în suplimentarea celor dislocate în garnizoanele din oraș, care urmează să intervină alături de acestea pentru a face posibilă desfășurarea actului inițiat și forțat de Moscova.
Informația nu putea fi ignorată: ea trebuia verificată. La demersurile făcute, în după amiaza zilei, pe neașteptate deja, ni s-a pus la dispoziție un elicopter. Iar așa cum toți colegii – atât redactorii, cât și operatorii – erau prinși în pregătirea materialelor filmate pe parcursul zilei, am fost nevoit să deleghez obligațiile de coordonator al programului unui coleg și să-l rog pe regizorul Alexei Barat să i-a o cameră video liberă și să mergem de urgență în misiune. Timp de două ore și jumătate am survolat toate pădurile care înconjoară Chișinăul – de la cea a Hîrbovățului și Tighinei și până la cele ale Orheiului, Hânceștiului, Călărașului și Strășeniului. Majoritatea pădurilor erau „curate”, chiar și cea „bănuitoare” de la Tighina, în afară de masivul dintre Strășeni și traseul spre Leușieni, unde am depistat un regiment care s-a transformat în adevărat furnicar la apariția deasupra lor a aparatului cu elice. Am filmat episodul în zbor razant, prin hublou, dar și printr-o deschzătură din partea din urmă a elicopterului, ținându-mă cu o mână de un mâner, iar cu altă înfășurându-l de mijloc pe Alexei Barat, omul cu camera.
Reportajul de seară de la „Mesager” a fost de mare impact: imaginile au confirmat parțial intenția de intimidare a Moscovei, iar publicarea lor a descurajat escaladarea presiunii prin metode posibil mai dure. Totodată, telespectatorii au putut să se încredințeze că „dracul nu este atât de negru” cum îl desena propaganda de la Centru.
Unitățile militare sovietice din Chișinău au încercat să intervină în diferite zone în ziua referendumului, dar au fost „puse la punct” de grupurile de activiști ai Mișcării de eliberare națională. În consecință, referendumul din RSS Moldova din 17 martie 1991 a fost declarat nul, întrucât la acesta nu participaseră 70% din alegători, deci majoritatea absolută a cetăţenilor cu drept de vot
Își amintește cineva de acel reportaj realizat cu riscul asumat și curajul dovedit nu o singură dată de regretatul deja coleg Alecu Barat?
Valeriu SAHARNEANU
