Nu era frică, era un respect cum nu mai există azi. Domnul Popescu nu avea nevoie de legi sau regulamente școlare ca să țină clasa în frâu. O singură privire pe deasupra ochelarilor era de ajuns ca 30 de copii să încremenească în bănci, cu mâinile la spate.
Îmi amintesc o zi din 1975. Un coleg, mai năzdrăvan, a îndrăznit să răspundă obraznic. Domnul Învățător nu a ridicat tonul. S-a așezat pe marginea băncii lui și i-a vorbit despre rușine și despre cinstea familiei lui. Băiatul a plâns de rușine, nu de frică. Seara, tatăl băiatului a venit la școală, cu căciula în mână, să-și ceară scuze în numele fiului.
„V-am dat om, Domnule Învățător, vă rog să mi-l faceți om.” Așa se clădeau caracterele atunci. Școala și familia trăgeau la aceeași căruță. Azi… azi profesorii se tem de elevi, iar părinții le caută scuze copiilor. Am pierdut măsura respectului.
SURSA. Românașul Vesel, Facebook
