Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Ciocana a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală în privința a unui bărbat în vârstă de 38 de ani, învinuit de vătămare intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care a cauzat decesul victimei.
Conform învinuirii înaintate de către procurorii de la Chișinău, în septembrie 2025, inculpatul, aflându-se la domiciliul părții vătămate, care o găzduise temporar, după consum de alcool, a inițiat un conflict cu gazda.
Inculpatul i-a aplicat părții vătămate multiple lovituri cu mâinile, picioarele și obiecte contondente dure pe diferite regiuni ale corpului, în rezultatul cărora victima a suferit leziuni, care au dus ulterior la deces.
Învinuitul și-a recunoscut parțial vina. Acesta se află în arest preventiv, informează procuratura.md.
Acuzatul riscă o pedeapsă maximă sub formă de închisoare pe un termen de până la 15 ani.
Urmărirea penală a fost exercitată de organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Ciocana al Direcției de Poliție Chișinău cu suportul ofițerilor de sector al Sectorului de Poliție Vadul lui Vodă, sub conducerea Procuraturii municipiului Chișinău, Oficiul Ciocana.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.














