Directorul unei biblioteci din SUA impresionat de bibliotecile din municipiul Soroca

0
790

Dimineața aceasta, Biblioteca „Mihail Sadoveanu” a avut onoarea de a-l primi pe Randy Gagne, directorul Bibliotecii Publice din Middleborough, SUA. Vizita, care a început la ora 8:15, a fost una neașteptată, dar plină de emoție și inspirație pentru personalul bibliotecii.

Domnul Gagne a rămas impresionat de imaginea instituției și de lucrările recente de reparație. După ce a vizitat curtea și foișorul, a admirat sistemul de încălzire și modul în care sunt aranjate cărțile în subsol, pregătite să fie descoperite de cititori.

Parcursul său prin sălile bibliotecii a fost marcat de aprecierea pentru echipa instituției. Directorul american a remarcat: „M-a impresionat faptul că în bibliotecă lucrează doamne tinere, frumoase și inteligente, care au darul de a atrage cititorii”.

Vizita a oferit și ocazia de a discuta despre proiectele realizate în cadrul GIZ Moldova, care au contribuit la modernizarea bibliotecii. Domnul Gagne și-a exprimat admirația pentru profesionalismul echipei și a transmis un mesaj de succes, lăsând deschisă speranța unei viitoare vizite.

Pentru personalul bibliotecii, întâlnirea a fost și un motiv de reflecție – nevoia de a-și perfecționa cunoștințele de limba engleză pentru a comunica mai ușor cu oaspeții internaționali și a împărtăși frumusețea și resursele bibliotecii cu vizitatori din întreaga lume.


  • ETICHETE
  • EC
Articolul precedentTinerii din nordul Moldovei, inspirați să devină promotori ai educației media
Articolul următorPetre Popa, despre legătura Teatrului „Veniamin Apostol” cu marele poet Dumitru Matcovschi / VIDEO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.