Pentru omor intenționat, un bărbat de 45 de ani a fost condamnat la 20 de ani de închisoare

0
23

Procuratura Ungheni informează despre condamnarea unui bărbat în vârstă de 45 de ani pentru comiterea infracțiunii de omor intenționat, săvârșit cu deosebită cruzime. Instanța i-a stabilit pedeapsa de 20 de ani de închisoare, cu executare într-un penitenciar de tip închis.

Potrivit sentinței, în noaptea lui 2 martie 2026, inculpatul se afla la domiciliul său din municipiul Ungheni împreună cu victima, cu care ar fi consumat băuturi alcoolice. Ulterior, din motive necunoscute, inculpatul, i-ar fi aplicat victimei multiple lovituri în diferite regiuni ale corpului, inclusiv în zona capului. După aceasta, bărbatul ar fi sugrumat-o.

După producerea faptelor, inculpatul nu ar fi sesizat imediat organele de drept, informează procuratura.md

Abia la data de 3 martie 2026, după revenirea mamei sale acasă, inculpatul i-ar fi comunicat că în locuință se află o persoană fără semne de viață. Femeia s-a dus împreună cu acesta în anexa locuinței, unde a depistat victima, după care a mers la o vecină și, fiind speriată a solicitat intervenția serviciului 112. La fața locului s-au deplasat echipajul medical și angajații poliției, care au constatat decesul femeii.

În cadrul ședințelor de judecată, inculpatul nu și-a recunoscut vina, susținând că nu el ar fi comis fapta. Acesta a declarat că ar fi găsit victima fără semne de viață în locuința sa și a afirmat că femeia ar fi fost omorâtă de o altă persoană.

Totuși, organul de urmărire penală și procurorii au reușit probarea în primă instanța a comiterii faptei de către inculpat. Totodată, acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție până la devenirea definitivă a sentinței de condamnare.

Inculpatul nu se afla la prima condamnare. Anterior, acesta a fost condamnat pentru mai multe infracțiuni: în anul 2004 – pentru jafhuliganism și vătămarea intenționată gravă a integrității corporale, iar în anul 2008 – pentru evadare din locurile de deținere și refuzul de a face declarații.

De asemenea, acesta a fost sancționat contravențional pentru injurievătămarea integrității corporalehuliganism nu prea grav, precum și pentru consumul de băuturi alcoolice în locuri publice și apariția în astfel de locuri în stare de ebrietate produsă de alcool.

Totodată, la moment, pe rolul instanțelor se află două cauze penale în privința acestuia, pornite pentru fapte de violență în familie și viol.

Sentința instanței de judecată nu este definitivă și poate fi contestată conform prevederilor legale.


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentCurs oficial de schimb valutar, pentru perioada 10-12 iulie 2026: euro costă 20 lei și 6 de bani, iar dolarul valorează 17 lei și 56 bani
Articolul următorO nouă tentativă de fraudă: oamenii sunt manipulați să descarce EVO de pe un site fals
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.