Primăriile din componența raionului ar trebui să suporte toate cheltuielile ce țin de plasarea cetățenilor aflați în dificultate la centre precum este Centrul social “Revenire” din Soroca. Aceasta este părerea președintelui Asociației primarilor din raionul Soroca, Serghei Cetulean.
“Din cele spuse de domnul primar, Victor Său, cu care am dialogat pentru a plasa o persoană din comună, am înțeles că dumnealui nu este împotrivă, doar că serviciile date vor fi acordate contra plată. La ora actuală nu știu dacă există un cadru legal pentru relații de contractare, pentru ca până la urmă sa aibă de câștigat cetățeanul”, a comentat situația primarul de Parcani.
Invitații din studio au salutat această inițiativă. “Doar împreună, primarii în cazul nostru, așezându-se la o masă comună, întocmind o scrisoare către persoanele responsabile, să bată la ușa lor pentru ca să se cunoască că există o astfel de problemă a persoanelor aflate în situații de risc și să se elaboreze un cadru legal în acest sens. Noi suntem la curent că este foarte greu, iar procedura de lungă durată, dar dacă ești insistent, obții rezultate” a spus doamna Marcela Soficiu, șefa Secției Protecția persoanelor aflate în dificultate, din cadrul Direcției Asistență Socială și Protecție a Familiei din Soroca.
La rândul său, Tatiana Botnari a reiterat că Centrul social “Revenire” activează doar în perioada rece a anului. Anul trecut acesta a activat până la 31 aprilie.
Pentru întreținerea unei persoane fără adăpost, ar fi nevoie de aproximativ 375 de lei pe zi și în jur de 64 500 de lei pe an, în această sumă încadrându-se plata pentru o singură persoană. Aceste estimări au fost comunicate de către viceprimarul Mihail Grabciuc, în cadrul Emisiunii „OBSERVATORUL”.
Urmăriți declarațiile invitaților integral AICI.
Această emisiune este realizată cu suportul financiar al Ambasadei SUA la Chișinău în cadrul proiectului “Dezvoltare prin digitalizare”. Responsabilitatea pentru conținutul materialelor publicate aparține autorului și nu neapărat reflectă poziția Ambasadei.