La spitalul raional Soroca o pacientă i-a furat colegei de salon 150 euro

0
811

O femeie a fost condamnată pentru furtul a 150 euro de la colega de salon, în timp ce era internată la Spitalul Raional Soroca ”Anatolie Prisacari”. Profitând de faptul nu este văzută de nimeni, ea a furat banii din portmoneu, după care i-a sugerat victimei că banii ar fi putut fi sustrași de o femeie, pe motiv că este de altă etnie.

Păgubita primise banii prin transfer de peste hotare de la soț, și i-a lăsat în salon mizând pe încrederea față de celelalte paciente. După ce a furat banii, hoața a mers în oraș unde a schimbat suma în lei. După ce despre furt a fost anunțat medicul, acesta a solicitat intervenția poliției.

Instanța de judecată a constatat că femeia a fost anterior condamnată pentru săvârșirea unor infracțiuni similare. Pentru această faptă ea a fost condamnă la pedeapsa penală sub formă de doi ani de închisoare cu condiționare, dacă în termenul de probaţiune de trei ani, cetățeanca nu va săvârşi o nouă infracţiune.


Articolul precedentFestivalul „Nistru Fest” la Zăluceni: Tradiții, muzică și delicii culinare / GALERIE FOTO
Articolul următorAtenție la escrocherii: Avertisment de la poliție
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.